-
La Liga: Real Madrid – Barcelona, sâmbătă, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Dinamo, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Andre Agassi s-a simțit umilit de Ilie Năstase: ”Domnule Năstase, mă faceți de râs, vă rog să vă opriți!”
Galerie Foto
Câștigător a opt Grand Slam-uri și fost lider mondial timp de peste 50 de săptămâni consecutive, Andre Agassi, cunoscut și ca ”The Punisher”, este și azi un nume răsunător în tenis. Este primul jucător din istorie care a câștigat un Career Golden Slam. Asta înseamnă că, de-a lungul întregii cariere sportive, a câștigat măcar o finală din fiecare turneu de Grand Slam.
Agassi a povestit cum tatăl său, Mike, a insistat ca el să se antreneze cu marii jucători de tenis ai acelor timpuri, printre care Ilie Năstase, Bjorn Borg și Jimmy Connors. Așa a ajuns Andre să aibă parte de o întâmplare cu ”Nasty”, care l-a marcat pe viață.
Ilie Năstase s-a distrat pe seama lui Agassi, pe care l-a botezat ”Snoopy”, dar și pe seama prietenei lui de atunci Wendi Stewart Goodson (54 de ani).
”Năstase și cu mine schimbăm câteva mingi, iar Wendi se uita din dreptul fileului. Eu sunt nervos. Năstase e evident plictisit – până o vede pe Wendi.
Hei, spune, asta e prietena ta, Snoopy? Chestia asta drăguță e prietena ta?
Mă opresc. Mă uit fix la Ilie Năstase. Îmi vine să-i dau una în nas românului ăstuia mare și prost, chiar dacă are cu jumătate de metru și patruzeci și cinci de kilograme mai mult decât mine. E suficient de rău că-mi zice Snoopy (n.r. – personaj de desen animat, reprezentând un câine din rasa beagle), dar își mai permite să vorbească atât de lipsit de respect despre Wendi.
S-a strâns o mulțime, cel puțin două sute de oameni. Năstase începe să joace pentru mulțime, spunându-mi iarăși și iarăși Snoopy, necăjindu-mă cu Wendi. Și eu care credeam că tatăl meu e necruțător.
În cele din urmă, aș vrea să am curajul să spun: ‘Domnule Năstase, mă faceți de râs, vă rog să vă opriți!’. Dar tot ce pot să fac este să lovesc mai tare. Să lovesc mai tare. Apoi Năstase mai face o glumiță despre Wendi și asta a fost, nu mai suport. Îmi arunc racheta și plec de pe teren”, a povestit Andre Agassi în autobiografia lui, „Open”.
Andre Agassi are o avere estimată la 175 de milioane de dolari. Soţia lui Agassi, Steffi Graf, are o avere estimată la 145 de milioane de dolari. Agassi a cucerit 8 titluri de Grand Slam de-a lungul carierei, în timp ce Steffi Graf a cucerit 22 de titluri de Grand Slam. Ambii au fost pe primul loc în ierarhia de la simplu.
Ilie Năstase: ”Să câștigi 14 Roland Garros-uri e o performanță unică pe care nimeni nu o să mai egaleze vreodată!”
În altă ordine de idei, la 38 de ani, Rafael Nadal a decis să se retragă din tenis, sportul unde este considerat unul dintre cei mai buni din istorie. Joi, 10 septembrie, tenismenul spaniol a postat pe rețelele sociale un mesaj emoționant de adio.
La scurt timp după decizia luată de Rafael Nadal, Ilie Năstase a reacționat (78 de ani) și a vorbit despre cariera spaniolului. Mai mult, fostul tenismen român a vorbit și despre motivul retragerii lui Nadal.
”Sigur e și vârsta acuma. Cât a alergat el… Să câștigi 14 Roland Garros-uri e o performanță unică pe care nimeni nu o să mai egaleze vreodată!.
Pentru mine, la Roland Garros e ca și cum ai câștiga toate cele 4 Grand Slam-uri în același timp. Așa consider eu. El a pus suflet în toate meciurile și a dat totul pe teren.
Toate partidele lui au fost disputate și el lupta pentru fiecare minge. Nu făcea cadou un punct, nu lăsa nicio minge adversarului. Un profesionist desăvârșit. Cel mai profesionist dintre toți și e și simpatic pe deasupra.
Eu sunt prieten foarte bun cu unchiul lui, dar și cu el. Dar nu pot să îl sun să îl felicit că s-a retras. Chiar nu pot să fac asta.
El a fost mai mult accidentat pentru că el a practicat un joc de uzură, care l-a solicitat enorm. Corpul lui a avut de suferit, mai mult decât ceilalți, care jucau mai tehnic așa. El de mic a pus pasiunea asta în tenis”, a spus Ilie Năstase, potrivit Fanatik.
Considerat unul dintre “Cei Trei Mari” din tenis, alături de Novak Djokovic și Roger Federer, Nadal a cucerit nu mai puțin de 92 de trofee ATP în cariera sa impresionantă.
De asemenea, a câștigat de 22 de ori un turneu de Grand Slam, capitol unde e depășit doar de Djokovic, cu 24. Podiumul e completat de Federer, cu 20.
Etichete: ilie nastase , steffi graf , andre agassi , agassi ilie nastase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăDezamăgit de colegi? Top-ul din Serie A în care Dennis Man e la egalitate cu locul 14 de la Balonul de Aur
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăPep Guardiola a zis ”NU”! Cel mai prolific atacant din Europa are ușa închisă la Manchester City
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăDouă brigăzi de arbitri români în Europa League! Cine va conduce Manchester United – PAOK
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăGazzetta dello Sport a făcut marele anunț despre transferul lui Radu Drăgușin
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login