Media: Fotbal Club, duminică, 19:00, DGS 1
Baraj Superliga: Univ. Craiova – U Cluj, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru Legendele Lumii au punctat Rivaldo și Pandev, dar foștii mari fotbaliști ai României au vrut neapărat să câștige partida și au reușit acest lucru, prin golurile semnate de Basarab Panduru, Gică Hagi și Costel Gâlcă.
Andrei Prepeliță i-a trimis oferta lui Georgios Karagonuis, după meciul retragerii ”Generației de Aur”
Andrei Prepeliță, antrenorul principal al celor de la Gloria Buzău, a fost prezent la meciul spectaculos care a avut loc pe Arena Națională.
La finalul partidei, acesta a vorbit despre reprezentația dată de unii dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii. Prepeliță l-a remarcat pe Georgios Karagounis (47 de ani) și a transmis că ar vrea să-l aducă la Gloria Buzău, echipă cu care a obținut promovarea în SuperLigă.
”Un eveniment frumos. Nu știu dacă pe vremea aia aveam tricouri, noi le desenam. Toată lumea avea cu Hagi pe vremea aia.
Mourinho e unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii. A fost un eveniment frumos, am văzut mulți fotbaliști cu care am crescut.
De la noi cel mai bine s-a mișcat Costel Gâlcă. A stat foarte bine din punct de vedere fizic, știam asta de când m-a antrenat.
Karagounis a fost cel mai bun de la adversari, dacă e liber de contract, putem să-l contactăm. Jucătorii erau relaxați, dar la el s-a văzut că voia să câștige”, a declarat Andrei Prepeliță la finalul partidei.
Galerie Foto
Etichete: generatia de aur , andrei prepelita , generatia de aur – legendele lumii , georgios karagounis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMa Long – Lin Shidong, marea finală masculină de la China Smash 2024, e ACUM în AntenaPLAY
Ma Long, în vârstă de 35 de ani şi cel mai titrat jucător din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul a fost făcut public
I-am arătat cicatricea, l-am întrebat de ce mi-a făcut asta… Nu a zis nimic....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGestul ultrașilor, după ce Federația a anulat toate meciurile de fotbal din țară
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu i-a dat replica lui Adrian Mutu: “Pentru un bănuț, trebuie să vorbească!”
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login