Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
CFR Cluj e posibil să fie exclusă din cupele europene dacă nu achită până pe 15 iulie suma de 1,4 milioane de euro. Vestea vine ca un “cutremur” pentru formația din Gruia, care pe data de 23 iulie ar fi trebuit să debuteze în preliminariile Conference League.
CFR a avut de-a lungul sezonului trecut probleme de ordin financiar, însă patronul Ioan Varga a oferit mereu asigurări că toate impedimentele se vor rezolva. Acum, cu puțin timp înainte ca “feroviarii” să înceapă sezonul, aceștia au primit un avertisment care îi plasează într-o cursă contra-cronometru.
1,4 milioane de euro la UEFA sau excludere din cupele europene. În ce situație a ajuns CFR
Potrivit gsp.ro, CFR trebuie să achite suma de 1,4 milioane de euro pentru a nu fi exclusă din cupele europene. În prezent, formația din Gruia se află sub monitorizarea celor de la UEFA și la data de 15 iulie nu trebuie să aibă nicio datorie.
Dacă forul european detectează că sunt probleme la club, atunci sancțiunea este una clară în privința CFR-ului, eliminarea din preliminariile Conference League.
Clujenii au ajuns în această situație critică din cauza datoriilor acumulate în sezonul precedent, iar în prezent sunt sub supravegherea UEFA. Din cauza acestei situații, dacă echipa din Gruia acumulează datorii, iar suma nu e achitată până la termenul limită, atunci e exclusă din competiții.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”E bun rezultatul?”. Gică Craioveanu nu s-a ferit, după Levski – Universitatea Craiova 1-0: ”Foarte bun!”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFilipe Coelho, după Levski – Universitatea Craiova 1-0: ”Poate este vina mea”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUniversitatea Craiova deja se gândește la returul cu Levski, după 0-1 în Bulgaria: ”Infern”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Craioveanu a prezis scorul la returul Universitatea Craiova – Levski, după înfrângerea de la Sofia a oltenilor
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login