-
Cupa Ligii Angliei: Arsenal – Crystal Palace, marți, 22:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, marți, 20:00, DGS 1
În duelul desfășurat pe Arena Națională, golurile partidei au fost marcate de Darius Olaru (min. 24) și Florin Tănase (min. 75 – penalty), pentru gazde, respectiv Alex Dobre (min. 86 – penalty), pentru oaspeți.
Mihai Popescu s-a accidentat grav (ruptură de ligamente încrucișate) în meciul România – Austria 1-0, din preliminariile pentru Cupa Mondială.
Stoperului i s-a spus că va lipsi cel puțin șase luni de pe teren.
Mihai Popescu va merge cu FCSB în cantonament: „Până acum, bate toate tratatele de medicină„
Galerie Foto
La scurt timp după ce diagnosticul a fost confirmat, Gigi Becali i-a transmis acestuia că trebuie să-și caute o nouă echipă de club, mai ales că înțelegerea îi expiră la finalul sezonului 2025/2026.
Totuși, cei de la FCSB îl vor lua în cantonament și îl așteaptă pe teren la începutul lunii aprilie.
„Cu noi în cantonament va pleca și Mihai Popescu. La două luni de la operație, face niște progrese enorme. Până acum, bate toate tratatele de medicină. Este posibil să-l vedem alergând în Antalya.
În situația asta ne putem gândi și la prelungirea contractului. Mihai Popescu poate fi luat în calcul după trei luni și jumătate de acum”, a spus Mihai Stoica, pentru Fanatik.
„La Mihai Popescu durează, cred, 5-6 luni. Asta e. La altă echipă! Îi expiră contractul. Ce să fac cu el? Dacă e accidentat, ce să mai fac cu el? Mai durează 5-6 luni până revine. Vreau fundaș central de 1,90, de genul lui Dawa, Ngezana. Asta e acum. Nu are rost să vorbim de el, are și el durerile lui.” – Gigi Becali, 15 octombrie 2025
MM Stoica a făcut show pe teren, după FCSB – Rapid 2-1
Galerie Foto
VIDEO FCSB – Rapid 2-1
Clasamentul din SuperLiga
Etichete: mm stoica , mihai popescu , jucatori fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJucătorul care i-a dat gol României la EURO 2024 visează să devină campion mondial: “Avem şansa noastră”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Youri Tielemans (28 de ani), care va purta...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCâți bani a încasat Arsenal, după calificarea istorică în finala Champions League. „Tun” financiar dat de „tunari”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Arsenal a încasat o sumă uriașă de bani,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSaka o duce pe Arsenal în finala UEFA Champions League după 20 de ani! Arsenal – Atletico Madrid 1-0
Min 25. Prima ocazie și pentru gazde: Lewis-Skelly scapă în careu în lateral, centrează...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFază controversată în Arsenal – Atletico Madrid! Fanii, revoltaţi după ce spaniolii nu au primit penalty: “Jaf”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google În minutul 56 al returului semifinalei de Champions...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login