
Situație tensionată la Real Madrid, acolo unde Vinicius Junior continuă să rămână în conflict cu antrenorul Xabi Alonso, dar și cu președintele Florentino Perez.
Fotbalistul brazilian a refuzat din nou propunerea clubului de prelungire a contractului și a făcut un pas important către despărțirea de vicecampioana Spaniei.
Vinicius Junior, pe picior de plecare de la Real Madrid
Relația dintre Vinicius Junior și Real Madrid pare ireparabilă, după ce jucătorul evaluat la 150 de milioane de euro a refuzat o nouă propunere din partea clubului de prelungire a contractului.
Florentino Perez l-a amenințat în trecut că îl va vinde în vara anului 2026, dacă va refuza să își prelungească angajamentul scadent la 30 iunie 2027. Cu cinci goluri și patru pase decisive în acest sezon de La Liga, Vini Jr s-a aflat în tratative cu mai multe cluburi din Arabia Saudită, cu reprezentați ai cărora s-ar fi întâlnit în secret.
El a ajuns la Real Madrid în iulie 2018, când era cumpărat pentru 45 de milioane de euro de la Flamengo. De atunci, acesta a strâns 339 de apariții, a marcat de 111 ori și a dat 87 de assist-uri în tricoul „los blancos”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi își începe mandatul în forță! Decizia luată, la scurt timp după ce a fost numit selecționerul României
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Visul continuă!”. Emil Boc e în extaz, după ce U Cluj s-a calificat în finala Cupei României
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGabriela Ruse – Antonia Ruzic, ACUM, Digi Sport 2, în primul tur de la WTA Madrid
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe echipă ar fi refuzat Mirel Rădoi, pentru a merge la Gaziantep: ”Oamenii au înțeles”
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login