-
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Victor Angelescu a recunoscut: Denis Ciobotariu, principala țintă a Rapidului
Victor Angelescu, finanțatorul minoritar al giuleștenilor, a vorbit despre situația de la Rapid, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Fotbal Club și, printre altele, a oferit detalii și despre campania de achiziții din iarnă.
Oficialul grupării de lângă Podul Grant a lăsat de înțeles că Denis Ciobotariu (26 de ani), legitimat în prezent la Sepsi, este principala țintă a proximei perioade de mercato.
Cei de la Rapid sunt interesați și de Denis Drăguș (25 de ani), numai că situația fotbalistului de la Trabzonspor e mai complicată, mai ales că și vârful de atac are un salariu consistent, în valoare de 800.000 de euro.
În schimb, de la 1 ianuarie 2025, Ciobotariu va intra în ultimele șase luni de contract cu gruparea din Sfântu Gheorghe, astfel că va putea semna cu orice echipă, dar abia în vara viitoare ar putea pleca gratis.
”Sută la sută ni-l dorim (nr – pe Denis Ciobotariu). Noi ni-l dorim cât se poate de repede. Dacă nu din iarnă, atunci din vară, dar noi vrem cât mai repede.
Noi ni-l dorim, vom vorbi cu jucătorul și cu echipa lui. Sper să avem o înțelegere cu clubul, avem o relație bună cu cei de la Sepsi. Sper să rezolvăm în așa fel încât să fie bine pentru toată lumea”, a spus Angelescu, în exclusivitate la Digi Sport.
”Drăguș nu a vrut să revină în România vara trecută”
Chestionat dacă lotul Rapidului va suferi mai multe modificări în pauza de iarnă, oficialul giuleștenilor a replicat:
”Alți jucători, nu. Cred că vom face un transfer, maximum două. Suntem foarte mulți”, a spus acesta.
Dacă primul transfer este foarte clar, al doilea este Drăguș, doar că în situația sa datele sunt mai complicate.
”Ni l-am dorit pe Drăguș și în vară. Da, au fost discuții, numai că, la acel moment, fotbalistul nu și-a dorit să revină în țară. De aceea, nu au evoluat negocierile”, a mai spus Angelescu, la Digi Sport.
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid – UTA 2-0
Etichete: transferuri rapid , denis ciobotariu , denis dragus , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMoment special în fața a 50 000 de români. Federația a anunțat cine cântă imnul național al României la meciul cu Kosovo
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăKazakhstan-Austria 0-2, ACUM, pe DGS 3 / Armenia-Feroe 19:00 DGS 2 / Grecia-Anglia 21:45 DGS 1 / Belgia-Italia 21:45 DGS 2
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRomânia U20 – Portugalia U20, LIVE VIDEO, 19:00, DGS 1. “Tricolorii mici” vor a doua victorie consecutivă în Liga Elitelor
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login