De altfel, conform presei din Spania, mijlocașul suedez s-ar fi înțeles cu oficialii formației de pe Camp Nou pentru a ajunge în Catalonia în această iarnă.
Însă, în cele din urmă, Bergvall a decis să nu mai meargă la Barcelona și să accepte oferta celor de la Tottenham, unde va fi coleg cu Radu Drăgușin (21 de ani).
La scurt timp după ce suedezul a luat această decizie, Xavi Hernandez (44 de ani), antrenorul Barcelonei, a avut o primă reacție despre acest transfer ratat al catalanilor.
Xavi: ”Jucătorii de 16 ani vor să meargă direct la prima echipă”
Xavi a susținut că un motiv pentru care Lucas Bergvall ar fi decis să o aleagă pe Tottenham în detrimentul Barcelonei este reprezentat de faptul că suedezul, dacă ar fi ajuns în Catalonia, ar fi fost pus să evolueze, pentru început, la formația de juniori, lucru care nu a fost pe placul fotbalistului scandinav (la Tottenham suedezului i s-ar fi propus să ajungă direct la prima echipă).
„Bergvall la Tottenham? Este vorba de piață, de o problemă economică. Jucătorii de 16 ani vor să meargă direct la prima echipă. Este vorba de piață”, a spus Xavi, la conferința de presă dinaintea partidei pe care Barcelona o va juca, în deplasare, cu Alaves.
- Partida dintre cele două formații este programată pe 3 februarie (sâmbătă), de la 19:30, în direct pe Digi Sport 2. De asemenea, abonații RCS-RDS vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Astfel, după ce a refuzat-o pe Barcelona, Lucas Bergvall a semnat un contract valabil până în vara anului 2027 cu Tottenham.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Bergvall, potrivit Transfermarkt
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăReacția lui Gigi Becali, după ce s-a scris că FCSB vrea să-l deturneze pe Joao Lameira din drumul spre Craiova
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Plecări de la Real Madrid și Barcelona în ultima zi
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăNicolae Dică a rămas ”interzis” după ce a aflat de scandalul de la FCSB: ”Nu vrei să joci, afară!”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăS-a terminat, după ce Florinel Coman spusese ”DA” pentru marea revenire
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin

You must be logged in to post a comment Login