
-
Premier League: Everton – Tottenham, sâmbătă, 14:30, DGS 1
-
Superliga: Rapid – Oțelul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
AC Milan ocupă locul 3 în clasament, la 8 puncte de liderul Inter, va juca pe terenul lui Frosinone (locul 13).
Stefano Pioli: ”Mă enervează, dar e un lucru modern în fotbalul modern”
„Nu mă deranjează, mă enervează puţin, dar în fotbalul modern a devenit un lucru normal”, a declarat Stefano Pioli într-o conferinţă de presă înaintea meciului din etapa a 23-a a campionatului de fotbal al Italiei.
„Ceea ce contează este că noi, eu şi jucătorii, vrem să ne dovedim valoarea până la sfârşitul sezonului (…) Obiectivul nostru este să facem din acest sezon un exerciţiu pozitiv”, a spus el.
- Pioli, în funcţie din 2019, este contestat de când echipa sa a fost eliminată din Liga Campionilor în faza grupelor, iar în cursa pentru titlu este distanţată de Inter şi Juventus Torino.
Antonio Conte, așteptat să semneze cu AC Milan
Numele lui Antonio Conte, fost selecţioner al Italiei şi fost antrenor al lui Inter, Juventus şi Chelsea, fără echipă după ce a fost demis de Tottenham, este menţionat cu insistenţă de câteva zile pentru a-i succeda.
Dar Pioli a primit un sprijin puternic, cel al lui Zlatan Ibrahimovic, care a devenit consilier al proprietarului lui AC Milan la mijlocul lunii decembrie.
„Este antrenorul nostru şi suntem mulţumiţi de el”, a declarat fostul mare atacant suedez pentru La Gazzetta dello Sport.
Etichete: serie a , ac milan , antonio conte , stefano pioli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
S-a încheiat la Rapid
Alte Sporturi
S-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăDezastrul continuă pentru echipa de 140.000.000 € și cu noul antrenor: ȘAPTE goluri, ZERO puncte, ULTIMUL loc
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăS-a încheiat la Rapid
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăArnold Garita, foarte ”stresat” de ce i se întâmplă la FCSB! Urmează decizia lui Gigi Becali
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăS-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login