Cristiano Ronaldo va evolua la a şasea ediţie de EURO 2024. Starul lusitan este pe cale să devină primul jucător din istorie care reuşeşte o astfel de performanţă.
După ce a marcat o „dublă” în amicalul cu Irlanda, Cristiano Ronaldo a oferit declaraţii despre şansele Portugaliei la EURO 2024. Starul de la Al-Nassr a transmis că jucătorii sunt pregătiţi pentru turneul final, visând să obţină un rezultat mare.
„Este bine să ai picioarele pe pământ, dar cu gândul la cer și să visezi la Campionatul European. Visăm și suntem pregătiți. Talentul îl avem, dar cum spun de multe ori, talentul se muncește, nimeni nu îți dă nimic. Iar echipa este pregătită să muncească”, a declarat Cristiano Ronaldo, conform sursei citate anterior.
De asemenea, întrebat dacă se va retrage, CR7 a transmis că încearcă să se bucure cât mai mult de fotbal, ajuns la 39 de ani.
„Știu că nu mai am mulți ani în fotbal. Să joci fotbal după 35 sau 36 de ani este deja un cadou. Eu am 39 de ani și încerc să savurez 39 de ani”, a mai spus Cristiano Ronaldo.
La Campionatul European din Germania, Cristiano Ronaldo poate deveni cel mai în vârstă jucător care a evoluat vreodată la un turneu final continental, urmând să-l depăşească pe Lothar Matthaus. De asemenea, CR7 poate deveni şi cel mai în vârstă jucător care marchează la EURO, recordul fiind deţinut în prezent de Ivica Vastic, care a punctat la vârsta de 38 de ani şi 257 de zile.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFotbalistul Oțelului, în extaz după ce gălățenii au încheiat seria neagră de rezultate: ”A fost greu…” / ”Am fost mai buni și meritam victoria!”
După o serie de nouă meciuri la rând fără victorie, a 10-a partidă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi, dezlănțuit: ”Cea mai proastă repriză care a fost vreodată! E totul de la atitudinea jucătorilor”
Aflate la egalitate de puncte înaintea partidei, 20, la 5 lungimi în urma ocupantelor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu, eliberat după victoria din minutul 90+5 în fața “Regelui” Hagi: ”Sper ca acest rezultat să readucă lumea la stadion” / ”Putem vorbi despre astfel de obiective în iarnă”
Oțelul a depășit criza începută după victoria din 30 august în fața celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu, dorit de încă o echipă uriașă din Europa! Ce formație pune pe masă 10 milioane de euro pentru transferul românului
Andrei Rațiu a continuat forma bună arătată la Campionatul European din vară și a...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login