Accidentat serios în urmă cu cinci luni, jucătorul celor de la Petrolul Ploiești a trecut printr-o intervenție chirurgicală după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat. Acum, este tot mai aproape de a reveni înapoi pe teren.
Valentin Țicu, aproape de revenirea în lotul de la Petrolul Ploiești
La 24 de ani, Țicu și-a petrecut întreaga carieră de până acum la Petrolul, acolo unde și-a făcut și junioratul. Unul dintre oamenii de bază ai echipei, fundașul se antrenează din greu pentru revenirea pe teren, după operația de ruptură a ligamentului încrucișat anterior. În plus, acesta a suferit și o leziune a meniscului de la genunchiul stâng.
Jucătorul ”lupilor galbeni” a mărturisit că de săptămâna viitoare va începe antrenamentele cu mingea, astfel că nu va mai dura mult până se va alătura coechipierilor săi.
”Programul meu, aproape zilnic, este recuperare de la 9:00 dimineața la ora 3:00 după-amiaza. Și-acum, când vorbim, am luat o pauză, fiindcă sunt la clinică. Cinci zile pe săptămână.
Am început sărituri și aterizări, contactul cu solul, stabilitate… De săptămâna viitoare voi începe și antrenamentele specifice cu mingea.
”Mergem pe drumul corect”
Vineri, am fost și la controlul de la cinci luni de la operație, la domnul doctor Radu Paraschiv, care a confirmat că totul este perfect și mergem pe drumul corect.
Și pe această cale chiar vreau să-i mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și cât de activ a fost în recuperarea mea”, a declarat Țicu, potrivit GSP.
Adrian Mutu, noul antrenor de la Petrolul
După victoria cu Unirea Slobozia, 2-1, tehnicianul Mehmet Topal și-a anunțat jucătorii că nu va continua pe banca tehnică a echipei.
Astfel, în urma negocierilor cu Adrian Mutu, ”Briliantul” este acum noul antrenor al ”găzarilor”. Acesta s-a alăturat echipei în cantonamentul pe care îl realizează în Antalya în perioada de vacanță de până la reînceperea campionatului.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAtacantul care a marcat un gol ”de Champions League” în SuperLigă, la CFR Cluj
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1 Cupa Ligii Angliei: Arsenal – Newcastle, marți,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăItalienii s-au convins de Dan Șucu, în mai puțin de 3 săptămâni. Cum l-au numit pe omul de afaceri român
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1 Cupa Ligii Angliei: Arsenal – Newcastle, marți,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Nu sunt un monstru!” Robinho a rupt tăcerea din închisoare, după ce a fost condamnat la 9 ani cu executare
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1 Cupa Ligii Angliei: Arsenal – Newcastle, marți,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGolgeterul lui Hagi, negocieri cu una dintre marile surprize ale sezonului în Europa. Ce ofertă are pe masă
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1 Cupa Ligii Angliei: Arsenal – Newcastle, marți,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login