Connect with us

Alte Sporturi

Trei jucători, OUT de la Manchester United

  • admin

  • Handbal: Dinamo – Fredericia, joi, 19:45, DGS 2

  • Liga 2: FCU Craiova – Unirea Ungheni, joi, 20:00, DGS 1

După primele trei etape din Premier League, ”Diavolii” se află doar pe locul al 14-lea al ierarhiei, cu doar trei puncte. După acest start nefericit de campionat, se pare că antrenorul Erik ten Hag (54 de ani) ar fi pregătit să renunțe la trei jucători din cadrul lotului, care nu s-au mai ridicat la pretențiile tehnicianului olandez și care nu sunt văzuți drept variante viabile pe termen lung. 

Christian Eriksen, Victor Lindelof și Jonny Evans vor pleca de la Manchester United 

Potrivit Fichajes, Erik ten Hag a decis ca angajamentele mijlocașului ofensiv Chrstian Eriksen (32 de ani) și ale fundașilor centrali Victor Lindelof (30 de ani) și Jonny Evans (36 de ani) să nu mai fie prelungite (contractele celor trei fotbaliști menționați anterior vor expira la finalul acestui sezon). 

Sursa citată anterior scrie că tehnicianul olandez vrea să întinerească echipa lui Manchester United, fapt întărit și de transferurile pe care ”Diavolii” le-au făcut în această vară: Manuel Ugarte (23 de ani), Leny Yoro (18 ani), Joshua Zirkzee (23 de ani), Matthijs de Ligt (25 de ani) și Noussair Mazraoui (26 de ani). 

De asemenea, prin renunțarea la cei trei fotbaliști experimentați (Eriksen, Lindelof și Evans), Erik ten Hag vizează reducerea cheltuielilor salariale și eliberarea vestiarului de jucători care nu mai reprezintă soluții pentru primul 11 al ”Diavolilor”. 

Însă, Eriksen, Lindelof și Evans nu vor pleca de pe Old Trafford înainte ca Manchester United să se dueleze cu FCSB în faza Europa League. ”Diavolii” se vor deplasa în București la începutul anului 2025 pentru a înfrunta pe campioana României (cel mai probabil pe Arena Națională) în cea de-a doua competiție ca valoare inter-cluburi din Europa. 

Etichete: manchester united , christian eriksen , jonny evans , victor lindelof


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide