Cornel Dinu a făcut acuzații grave la adresa lui Ion Crăciunescu în cartea sa. Conform celor povestite de “Mister”, Bernard Tapie i-ar fi oferit lui Ion Crăciunescu, într-o pădure, 20.000 de dolari ca să nu-i acorde cartonaș galben lui Basile Boli la un meci crucial din fazele finale ale Ligii Campionilor, în 1993.
Te rog să mă ajuți cu românul tău care mă arbitrează mâine – a încercat să-i pronunțe numele, stâlcindu-l, bineînțeles -, să nu-i dea cartonaș galben stoperului meu, Boli. Dacă mai ia unul, stă cu Milan în finală. Pentru asta, omul în negru va avea de la mine 20.000 de dolari” se arată în cartea “Misterul lui Mister”, semnată de Cornel Dinu și lansată în 2019
Radu Banciu, despre dezvăluirea lui Cornel Dinu cu Ion Crăciunescu și Bernard Tapie în prim-plan
La acea vreme, câștigătoarele celor două grupe principale își disputau finala Ligii Campionilor. Marseille a întâlnit-o în deplasare pe Club Brugge, în aprilie 1993, în ultimul meci din grupă, iar francezii s-au impus cu 1-0. Basile Boli n-a fost avertizat de Ion Crăciunescu, iar fundașul avea să înscrie unicul gol al finalei cu AC Milan, câștigată de OM cu 1-0.
Întrebat dacă crede în acuzațiile făcute de Cornel Dinu, Radu Banciu a răspuns, fără ezitare, afirmativ. Mai mult, acesta a speculat că presupusul episod Crăciunescu – Tapie nu a reprezentat un caz izolat.
[embedded content]
Ștucan: Apropo de OM (n.r. Marseille). Crezi în povestea scrisă de Dinu în cartea lui despre faptul că Tapie l-a mituit pe Crăciunescu?
Banciu: Da, cred. Îl cunosc pe Tapie, știu cum acționa.
Ștucan: Dinu spunea și că Tapie i-a oferit postul de antrenor…
Radu Banciu: “Tapie învățase șmecheriile din fotbal”
Banciu: Exact. Revenind, Tapie învățase șmecheriile din fotbal de la alții. Care descoperiseră șmecheriile cu mult înaintea lui. Ce, s-a inventat hoția în 1986, când a venit Tapie la OM?! Se fura ca în codru deja de atât timp.
Ștucan: Italienii făceau asta de 30 de ani în cupele europene.
Banciu: Sigur. I-a spus și lui cineva. I-a zis Berlusconi: “Moșule, dacă o iei așa, numai cu echipa, nu faci nimic!”. Când a ieșit învins la Lisabona, în martie 1990 (n.r. Marseille a fost învinsă de Benfica în semifinalele Ligii Campionilor), Tapie a ieșit cu pumnul strâns și a zis: “De acum știu ce să fac să câștig Liga!”. Și a câștigat-o peste trei ani.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIoan Varga a spus care este situația lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Avertismentul lansat
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRomânia, umilită, cu opt zile înaintea debutului la Campionatul European!
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Botoșani – FCSB 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Ratări uriașe la ambele porți
21.11.2024, 20:31 SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSperietură mare pentru Dorin Rotariu: s-a sufocat pe teren și a ajuns la spital din cauza durerilor în piept! Ce i-au spus medicii
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login