Connect with us

Alte Sporturi

Poli Iași a bătut palma cu noul antrenor: ”Mâine va sosi și va avea primul antrenament”

Cornel Șfaițer, oficialul Politehnicii Iași, a declarat că are încredere în abilitățile pe care le are Emil Săndoi, cel care va prelua echipa în etapa 9.

”E important că s-a terminat cu bine. Emil Săndoi va sosi mâine la Iași și după-amiază la ora 17 va avea primul antrenament. Ne pregătim pentru meciul cu Craiova. Am încercat să pun un tehnician pentru campionat, au mai fost opțiuni, dar am analizat bine.

”L-am mai dorit”

Emil Săndoi, noul antrenor al Poli Iași

L-am sunat pe Emil Săndoi astăzi, am încredere în el, îl cunosc. Ne-am mai intersectat, eu l-am mai dorit, chiar au fost discuții, dar nu a fost să fie și iată că într-un moment ca acesta, mai greu pentru Poli, după plecarea lui Tony. Am fost nevoiți.

Nu mă gândeam la începutul campionatului, Tony a plecat prea devreme, eu am crezut în el, am fost puțin dezamăgit. Trebuie să privim în față, pentru că avem în față un program infernal. Am ieșit bine din jocurile alea trei cu din FCSB, Rapid și Dinamo. Sper că sosirea lui Emil, cu experiența lui, să reușim să obținem puncte”, a declarat oficialul clubului.

Tony da Silva, plecare neașteptată de la Poli Iași

De asemenea, Șfaițer a mărturisit că a fost dezamăgit de hotărârea lui Tony da Silva de a părăsi echipa după doar câteva etape.

”Eu am fost îngrijorat, avem 15 goluri primite. Emil Săndoi are acum la dispoziție și câtiva jucători de calitate: argentinieni, brazilieni, portughezi. Sperăm mai întâi să ne organizăm bine defensiv. Știe Emil, noi vrem să nu primim goluri.

Craiova îi are pe Mitriță, Bancu, Cicâldău, vor veni să joace la Iași. Ei doresc campionatul, dar niciun meci nu seamănă cu altul”, a mai spus Șfaițer, la Digi Sport.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
192
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide