Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
Media: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
Theo pleacă de la Real Madrid! Pentru prima dată în ultimii 23 de ani, campioana Spaniei nu va avea niciun Zidane sub contract
Atunci, legendarul jucătorul francez s-a mutat în capitala Spaniei alături de soția sa și cei doi fii, Enzo și Luca. Ulterior au venit pe lume Theo și Elyaz, iar toți cei 4 băieți ai lui Zidane au început fotbalul la Real Madrid.
Astfel, în ultimii 23 de ani cel puțin un membru al familiei Zidane a fost sub contract cu Real Madrid, însă acest lucru este pe cale să se schimbe în această vară. Theo (22 de ani), ultimul Zidane rămas la campioana Spaniei, unde evoluează la echipa a doua, e gata să plece, notează Relevo.
Mijlocașul își dorește o nouă aventură și se va despărți de Real, după ”o viață” petrecută în tricoul ”blanco”.
- Două goluri și 4 assist-uri în 37 de meciuri a adunat Theo Zidane în acest sezon la Real Madrid Castilla.
- 300 de mii de euro este cota lui Theo Zidane, potrivit Transfermarkt.
Ce fac acum cei 4 fii ai lui Zinedine Zidane: Enzo (29 de ani) a renunțat la fotbal și se ocupă în prezent cu afacerile imobiliare, Luca (26 de ani) joacă la Eibar și este cel care a ajuns cel mai departe în cariera de fotbalist, Theo se va despărți gratis de Real, iar Elyaz (18 ani) evoluează la Betis U19.
În ciuda faptului că numele său a fost legat de mai multe cluburi de top ale Europei, printre care și Bayern Munchen, Zinedine Zidane e liber de contract în continuare.
În urmă cu câțiva ani, Luca Zidane a avut o relație cu Marina Muntaner, fosta iubită a lui Marco Asensio, nimeni altul decât fostul coleg al lui Luca. Cei doi nu mai formează un cuplu, potrivit conturilor lor de pe rețelele sociale.
Galerie Foto
Etichete: real madrid , zidane real madrid , theo zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără milă! Ce a spus Dorinel Munteanu despre Universitatea Craiova, după egalul de la Galați
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmă„Invidioşi şi răutăcioşi!” Dorinel Munteanu îşi continuă „războiul” cu contestatarii şi după Oţelul – Universitatea Craiova 1-1
Dorinel Munteanu îşi continuă “războiul” cu contestatarii şi după Oţelul – Universitatea Craiova 1-1...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDani Carvajal, accidentare groaznică în Real Madrid – Villarreal. A urlat de durere şi a plâns în hohote. Imagini dramatice
Dani Carvajal, accidentare groaznică în Real Madrid – Villarreal Captură Digisport Dani Carvajal a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCostel Gâlcă, discurs rar în fotbalul românesc după remiza cu Oţelul: „Meritau să câştige! Ăsta e adevărul!”
Costel Gâlcă, discurs rar în fotbalul românesc după remiza cu Oţelul Costel Gâlcă/ Profimedia...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login