Connect with us

Alte Sporturi

O nouă ofertă pentru Alex Cicâldău! Clubul a pus pe masă 3.500.000€

  • Liga 2: Voluntari – Concordia Chiajna, vineri, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Farul, vineri, 21:00, DGS 1

Cicâldău a revenit la Galatasaray în această vară, dar se pare că nu a intrat în planurile grupării ”Cim-Bom-Bom”, iar conducerea clubului îi caută o nouă echipă.

Westerlo a trimis o nouă ofertă pentru Alex Cicâldău: 3,5 milioane de euro + 30% dintr-un viitor transfer pentru Galatasaray

Inițial, Westerlo a vrut să-l împrumute până la finalul acestei stagiuni pe Cicâldău, iar în vara anului 2025 să plătească trei milioane de euro pentru transferul definitiv. 

În cele din urmă, formația belgiană s-ar fi răzgândit și a trimis o nouă ofertă pentru internaționalul român. Westerlo a oferit 3,5 milioane de euro pentru Cicâldău. În plus, Galatasaray va primi 30% dintr-un transfer viitor, potrivit Parcali Pesinde.

Alex Cicâldău a ajuns în vara lui 2021 la formația turcă și mai are contract până în 2026 cu Galatasaray.

În sezonul recent încheiat, Westerlo a terminat pe locul 11 (din 16) sezonul regulat, iar în grupa de calificarea în Conference League a terminat pe 5 (din șase).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cifrele lui Alexandru Cicâldău

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Alex Cicâldău, potrivit transfermarkt.com. 
  • Alex Cicâldău a jucat în 41 de meciuri pentru gruparea ”Cim-Bom-Bom” și a marcat 5 goluri și a pasat decisiv în 4 rânduri. 
  • Viitorul, Universitatea Craiova, Itthad Kalba și Kayserispor sunt ehipele pentru care ”Cic” a mai jucat. 
  • Pentru naționala României, Alexandru Cicâldău are 38 de meciuri și 4 goluri. 

Etichete: turcia , galatasaray , westerlo , alex cicaldau


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide