O nouă lovitură pentru Italia înainte de EURO 2024. După Francesco Acerbi, Italia, campioana europeană en-titre, a pierdut un al doilea fundaş pentru Euro-2024 (14 iunie-14 iulie) în trei zile, odată cu accidentarea lui Giorgio Scalvini, survenită duminică.
Scalvini s-a accidentat la genunchiul stâng în ultimele minute ale ultimului meci din acest sezon al echipei Atalanta Bergamo, învinsă acasă cu 3-2 de Fiorentina, în restanţă din etapa a 29-a. El a mers şchiopătând la vestiare, iar examinările medicale au confirmat temerile privind gravitatea accidentării.
O nouă lovitură pentru Italia înainte de EURO 2024
„Examinările efectuate după meci au arătat că suferă de o ruptură a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului stâng”, a anunţat Atalanta într-un comunicat, conform news.ro.
Fundaşul în vârstă de 20 de ani, titular la clubul său în acest sezon, a fost selecţionat de opt ori în naţionala Italiei, dintre care de patru ori în meciurile de calificare pentru Euro-2024 din Germania.
Lista finală a celor 26 de jucători din lotul Italiei va fi anunţată la 6 iunie. Italia va întâlni Albania, Spania şi Croaţia în faza grupelor la Euro-2024.
Reclamă 4
Lotul provizoriu al Italiei, pentru EURO 2024
Luciano Spalletti a anunţat lotul provizoriu al Italiei pentru EURO 2024. S-au remarcat numele surprinzătoare ale lui Stephan El Shaarawy, de la AS Roma, şi Nicolo Fagioli, de la Juventus. Mijlocaşul Nicolo Fagioli a fost convocat la puţin timp după ce s-a încheiat suspendarea îndelungată dictată împotriva sa pentru participarea la pariuri sportive pe platforme clandestine.
Portari: Gianluigi Donnarumma (Paris Saint-Germain/Franţa), Alex Meret (Napoli), Ivan Provedel (Lazio Roma), Guglielmo Vicario (Tottenham/Anglia)
Fundaşi: Alessandro Bastoni (Inter Milano), Raoul Bellanova (Torino FC), Alessandro Buongiorno (Torino FC), Riccardo Calafiori (Bologna), Andrea Cambiaso (Juventus), Matteo Darmian (Inter Milano), Giovanni Di Lorenzo (Napoli), Federico Dimarco (Inter Milano), Gianluca Mancini (AS Roma), Giorgio Scalvini (Atalanta)
Reclamă 4 / 0/3
Mijlocaşi: Nicolo Barella (Inter Milano), Bryan Cristante (AS Roma), Nicolo Fagioli (Juventus), Michael Folorunsho (Verona), Davide Frattesi (Inter Milano), Jorginho (Arsenal/Anglia), Lorenzo Pellegrini (AS Roma), Samuele Ricci (Torino FC)
Atacanţi: Federico Chiesa (Juventus), Stephan El Shaarawy (AS Roma), Riccardo Orsolini (Bologna), Giacomo Raspadori (Napoli), Mateo Retegui (Genoa), Gianluca Scamacca (Atalanta), Mattia Zaccagni (Lazio)
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMa Long – Lin Shidong, marea finală masculină de la China Smash 2024, e ACUM în AntenaPLAY
Ma Long, în vârstă de 35 de ani şi cel mai titrat jucător din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul a fost făcut public
I-am arătat cicatricea, l-am întrebat de ce mi-a făcut asta… Nu a zis nimic....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGestul ultrașilor, după ce Federația a anulat toate meciurile de fotbal din țară
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorinel Munteanu i-a dat replica lui Adrian Mutu: “Pentru un bănuț, trebuie să vorbească!”
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login