Connect with us

Alte Sporturi

„Ne dau fiori!” Dan Petrescu, băgat în sperieţi înaintea dublei CFR Cluj – Pafos: „Vlad Dragomir parcă e tot brazilian”

„Ne dau fiori! Dan Petrescu, băgat în sperieţi înaintea dublei CFR Cluj – Pafos: „Vlad Dragomir parcă e tot brazilian

Dan Petrescu a fost băgat în sperieţi înaintea dublei CFR Cluj – Pafos de jucătorii ciprioţilor. Antrenorul formaţiei din Gruia a analizat

Dan Petrescu, în timpul unei conferinţe de presă / Antena Sport

Dan Petrescu a fost băgat în sperieţi înaintea dublei CFR Cluj – Pafos de jucătorii ciprioţilor. Antrenorul formaţiei din Gruia a analizat cu mare atenţie adversara clujenilor din play-off-ul Conference League şi a fost impresionat de nivelul foarte bun al ciprioţilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul român a fost impresionat în mod special de jucătorii brazilieni de la Pafos, fiind de părere că Liga 1 nu are în acest moment jucători la nivelul celor care evoluează în Cipru.

„Ne dau fiori!” Dan Petrescu, băgat în sperieţi înaintea dublei CFR Cluj – Pafos: „Vlad Dragomir parcă e tot brazilian”

Dan Petrescu a subliniat şi faptul că nu se plânge, ci pur şi simplu prezintă realitatea. Antrenorul clujenilor a lăudat şi investiţiile din Cipru înaintea dublei din play-off-ul Conference League:

„Aceşti brazilieni, pe care băieţii i-au văzut acum, ne dau fiori. Sunt jucători de clasă în opinia mea. E normal dacă ai bani mulţi, buget. Patronul este foarte bogat. Au luat un director sportiv din Italia. Se vede că au achiziţionat jucători foarte buni. Şi salarii de 6-7-800.000. Normal că ai pretenţii. Noi în România suntem doar cu vorba. Vrem să batem pe toată lumea.

Se spune că mă plâng. Nu mă plâng. Asta e realitatea. Cu tot respectul pentru campionatul din România, noi nu avem jucători în România precum cei de la Pafos. Eu aş vrea să nu îi vedeţi, să fie slabi. Aş vrea să greşesc. Dar o să vedeţi cu ochii voştri jucătorii brazilieni din Cipru ce valoare au.

Au câştigat cupa cu 3-0 cu Omonia, care e o echipă foarte valoroasă în Cipru. Campionatul din Cipru e, în opinia mea, e cam la fel ca în România, poate chiar peste, pentru că se investeşte mult. Trebuie să facem un joc perfect. Nu trebuie să cedăm, să nu ne gândim că nu avem şanse. Au mai fost meciuri cu mine antrenor în cupele europene când nu aveam şanse şi am ieşit învingători”, a declarat Dan Petrescu, la conferinţa de presă premergătoare meciului tur cu Pafos.

Dan Petrescu: „Vlad Dragomir este singurul jucător care nu este schimbat”

Printre jucătorii lăudaţi de Dan Petrescu de la Pafos se numără şi Vlad Dragomir. Fostul internaţional român de tineret, care a fost crescut de Arsenal, l-a impresionat pe „Bursuc”. Antrenorul formaţiei din Gruia este de părere că Mircea Lucescu ar trebui să fie atent şi la Vlad Dragomir în perspectiva meciurilor echipei naţionale din această toamnă:

„Eu cred că ar trebui selecţionat din ce am văzut în astea şase meciuri. Este singurul jucător care nu este schimbat. Jairo, atacantul lor, care e o legendă la ei, a mai fost schimbat. Vlad Dragomir nu a fost schimbat. Joacă şi mijlocaş central, şi stânga, şi dreapta. E consistent, dă cu stângul, dă cu dreptul, dă cu capul.

Mi se pare un jucător foarte bun de echipa naţională, dar nu sunt eu selecţioner, pot doar să îi dau un sfat. Sper să joace prost cu noi în ambele meciuri şi să nu îl selecţioneze. Parcă şi el e tot brazilian, nu pare român. E un jucător foarte bun”, a mai spus Dan Petrescu.

Loading ... Loading …

Citește și:

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi