Connect with us

Alte Sporturi

Mohamed Salah a semnat! Un jurnalist egiptean a făcut anunțul așteptat de toată lumea

  • admin

  • SuperLiga: SepsiRapid, vineri, 20:00, DGS 1

  • EURO 2024: SuediaRomânia, vineri 16:25, DGS 1

De mai multe ori, egipteanul a declarat public că n-a primit nicio ofertă, deși fanii de pe Anfield fac presiuni încă din vara anului trecut ca acest lucru să se întâmple.

Haytham Farouk a anunțat noul contract al lui Mohamed Salah

Se pare că, în cele din urmă, cele două părți ar fi ajuns la un acord. Cel puțin asta susține Haytham Farouk, fost internațional egiptean și, după retragere, devenit jurnalist.

Acesta a postat pe Twitter o fotografie cu starul lui Liverpool, alături de mesajul „Felicitări pentru prelungirea contractului cu cifrele și durata pe care le-ai vrut. Regele egiptean domnește”.

salat
Haytham Farouk și Mohamed Salah / Foto: Twitter @HaythamFarouk

Mohamed Salah, omul principal al lui Liverpool în acest sezon

Egipteanul a demonstrat deja în edițiile trecute că merită să rămână la Liverpool, dar în acest sezon pare că a ridicat standardele chiar și mai sus.

Mai exact, Salah are 15 goluri și 12 assisturi în 21 de meciuri. Tricoul „Cormoranilor” îl îmbracă din 2017, când a fost cumpărat de la AS Roma, cu 42 de milioane de euro, sumă dovedită mai târziu drept chilipir.

Etichete: liverpool , mohamed salah , haytham farouk


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi