-
Premier League: Everton – Tottenham, sâmbătă, 14:30, DGS 1
-
Superliga: Rapid – Oțelul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Gazdele au deschis scorul prin Yacine Bahassa (13), cu un şut din afara careului, apoi argentinianul Juan Bauza a majorat diferenţa (52), cu unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, cu călcâiul, la capătul unui slalom prin apărarea bucureşteană.
Ilie Dumitrescu și Florin Prunea, impresionați de Juan Bauza: ”Sclipitor” / ”Calitate fantastică”
Reușita lui Dinamo a fost semnată de Dennis Politic (64), cu o execuție de la circa 25 de metri, care l-a surprins pe portarul Ionuţ Gurău.
La final, Juan Bauza a fost desemnat omul meciului, iar laudele au curs pentru sud-americanul din Bănie. Florin Prunea și Ilie Dumitrescu au fost impresionați de prestația decarului de la FCU Craiova.
”Sclipitor! Cel mai bun număr 10 din campionatul nostru, de departe! A făcut diferența în seara asta, nu doar prin modul în care a marcat, dar cum a interpretat fazele, cum și-a pus colegii în valoare. Nu poți să-i iei mingea de la picior”, a transmis Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club.
”Top! Cred că e cea mai bună partidă a lui de când a venit în România. Are o calitate fantastică”, a spus și Florin Prunea.
- 6 goluri și 5 assist-uri în 17 meciuri sunt cifrele lui Bauza în acest sezon la FCU Craiova.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Juan Bauza, potrivit Transfermarkt.
Argentinianul a început fotbalul în țara natală, la Colon, și a mai evoluat la Gimnasia, Gornik Zabrze (Polonia) și Csikszereda. De curând, a apărut informația potrivit căreia Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova, a refuzat o ofertă de 4 milioane de euro pentru Bauza, de la o echipă din Golf.
VIDEO Florin Prunea, despre Juan Bauza
Juan Bauza: ”Nu-mi aduc aminte foarte multe despre gol. Mi s-a părut cea mai rapidă opțiune”
”Nu-mi aduc aminte foarte multe despre gol. M-am trezit acolo în fața porții și am finalizat cu călcâiul. Nu am vrut intenționat să finalizez așa.
Pur și simplu mi-a rămas mingea undeva în spate și mi s-a părut cea mai rapidă opțiune. Eu prefer să-i fac pe ceilalți colegi ai mei să marcheze.
Era foarte important pentru noi să câștigăm pentru că a fost un derby și pentru că veneam după două înfrângeri. Ideal este să ținem ritmul, să muncim în continuare și să câștigăm și în următoarele meciuri”, a spus Bauza, la flash-interviu.
VIDEO Rezumat FCU Craiova – Dinamo 2-1
Etichete: florin prunea , ilie dumitrescu , juan bauza , fcu craiova dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCâștigătorul Balonului de Aur a ales între Messi și Cristiano Ronaldo: ”E cel mai bun din istorie!”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDupă Guardiola, urmează Haaland! Oferta uriașă pregătită de City pentru ”mașina de goluri”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția tranșantă a lui Gică Hagi după ce a fost întrebat despre ”nebunia” din România – Kosovo
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDennis Man, la Bayern Munchen pentru 30.000.000 €? Adrian Mutu a dat verdictul: ”Sane nu joacă. Eu am fost primul”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login