Connect with us

Alte Sporturi

Gonzalo Montiel, campion mondial cu Argentina, a primit decizia într-un caz de viol

Justiţia argentiniană a respins acuzaţia de viol formulată de o fostă parteneră împotriva lui Gonzalo Montiel, campion mondial cu Argentina în Qatar în 2022, potrivit unui document judiciar citat de AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Judecătorul Gustavo Banco a decis „achitarea totală a lui Gonzalo Ariel Montiel”, potrivit hotărârii.

Gonzalo Montiel a fost achitat de instanţă după ce a fost implicat într-un caz de viol

Avocata reclamantei, Raquel Hermida Leyenda, a declarat pe X că va face apel împotriva deciziei.

Montiel, în vârstă de 27 de ani, care joacă pentru Sevilla FC, fusese acuzat de o fostă parteneră care susţinea că fotbalistul şi alţi bărbaţi au violat-o în casa părinţilor jucătorului la 31 decembrie 2019, în La Matanza, în suburbiile din Buenos Aires, relatează news.ro.

Astăzi am fost achitat de o acuzaţie complet falsă. Mi-au folosit numele pentru a-i da notorietate şi pentru a face publicitate unei cauze cu care nu aveam absolut nimic de-a face. Mi-au rănit familia şi soţia, care era însărcinată şi a trebuit să facă faţă acestei minciuni”, a declarat Montiel pe Instagram.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi