Connect with us

Alte Sporturi

Gest superb la Arad în memoria lui Helmut Duckadam. Clipe de emoție

  • admin

  • SuperLiga: FCSB – Botoșani, duminică, 20:30, DGS 1

  • Handbal: România – Ungaria, duminică, 19:00, DGS 1

Fostul mare portar a murit pe 2 decembrie, la vârsta de 66 de ani, iar cei care au vrut să-și ia adio de la el au avut posibilitatea să meargă la catafalcul de la Arena Națională, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit pentru o zi, pe 3 decembrie.

Fotbaliștii au depus flori la monumentul dedicat lui Duckadam

Galerie Foto

Cei de la Arad au pregătit și ei momentul lor de adio pentru ”Eroul de la Sevilla”.

În spatele porții aflate chiar în fața galeriei arădenilor, organizatorii au postat o fotografie uriașă, cu fostul mare portar, alb-negru, pe care au postat mesajul ”Rămas bun, Duckadam!”

Fotbaliștii ambelor formații au intrat pe gazon cu flori, pe care le-au depus acolo.

Apoi, s-a ținut și un moment de reculegere înainte de startul partidei.

VIDEO cu momentul emoționant dedicat memoriei lui Duckadam

Marius Lăcătuș a plâns lângă sicriul lui Duckadam. Foștii colegi de la Steaua ’86, prezenți la Arena Națională

Oficialii clubului din Ghencea și-ar fi dorit ca sicriul cu trupul neînsuflețit să fie dus în Ghencea, dar familia Duckadam a ales să depună siciriul la Arena Națională.

În aceste condiții, câțiva dintre foștii colegi de echipă de-ai lui Duckadam, în frunte cu Victor Pițurcă, au mers, marți după-amiază, pentru a-și lua adio de la bunul lor prieten.

Trebuie menționat că Alexandra, soția lui Helmut Duckadam, a anunțat, prin intermediul lui Radu Naum, realizatorul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport, că după timpul care va fi alocat catafalcului de la Arena Națională, tot ce va urma va fi exclusiv privat, mai ales că trupul ”Eroului de la Sevilla” va fi incinerat.

Așadar, după ce fotbaiștii de la FCSB, în frunte cu MM Stoica și Valeriu Argăseală, au fost prezenți pentru a-și lua adio de la fostul președinte de imagine al grupării, puțin după ora 16:00 au ajuns la cea mai mare arenă din România și oficialii de la Steaua, dar și foști colegi din marea echipă a anilor ’80.

Coroană imensă în roșu și albastru, purtată pe brațe de reprezentanții Steaua ’86

Victor Pițurcă, Anghel Iordănescu, Tudorel Stoica, Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Marius Lăcătuș, Radu II, Mihail Majearu și Vasile Iordache, extrem de afectați, s-au dus pentru ultima întâlnire cu ”Ursul”, așa cum era alintat, uneori, Duckadam de către cei apropiați.

Foștii fotbaliști au cărat pe brațe o coroană imensă în culorile roș-albastre, cele care definesc istoria clubului Steaua.

În momentul în care au ajuns lângă sicriu, emoțiile și-au spus cuvântul. Marius Lăcătuș a izbuncnit în plâns, semn că prietenia dintre cei doi a fost mult mai puternică decât diferendul din ultimii 10 ani disputat pe seama războiului pentru marcă dintre FCSB și Steaua.

De asemenea, și George Ogăraru, actual oficial al echipei din Liga 2, a fost la Arena Națională pentru a-și lua adio de la Helmut Duckadam.

VIDEO cu rezumatul partidei UTA – Slobozia 3-4

Etichete: helmut duckadam , uta-slobozia video


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi