Formația antrenată de Dan Petrescu venea cu un moral ascendent, fără eșec în ultimele 6 partide oficiale, și era foarte aproape de a da lovitura contra bucureștenilor.
Ardelenii au deschis scorul în minutul 81, prin Alin Fică, aflat la primul gol în campionat, însă s-au văzut egalați în minutul 90, în urma execuției lui Borisav Burmaz.
Alin Fică, reacție după CFR – Rapid
Tânărul mijlocaș al gazdelor este fericit că a ”spart gheața” în SuperLiga, însă nu și de felul în care a arătat la final tabela din Gruia.
”Cred că meritam victoria, de asta sunt și puțin supărat. A fost primul meu gol la Liga 1 și îmi doream să câștigăm. Era normal să protejăm rezultatul, dar așa a fost, e al doilea gol luat cu Rapid în acest campionat în ultimele minute.
A fost o perioadă foarte grea după ce am terminat U21, dar am avut discuții cu Mister, mi-a zis să-mi aștept șansa, iar acum sunt mulțumit de mine.
Cred că cu această victorie era un plus de moral, dar este bun și un punct, mergem la Craiova să câștigăm”, a spus Alin Fică după CFR – Rapid 1-1.
Păun: ”Suntem dezamăgiți că am fost egalați în prelungiri”
Golul lui Burmaz din final nu i-a picat bine nici lui Adi Păun, dar fotbalistul de atac al clujenilor se bucură că astfel de confruntări sunt prezente pe prima scenă a fotbalului intern.
”Cred că am făcut un meci bun, nu au fost multe ocazii de ambele părți. Suntem dezamăgiți că am fost egalați în prelungiri. A fost un meci de bătaie și vremea a fost una ‘înghețată’.
Se joacă până în ultima etapă și trebuie să acumulăm puncte. Mă bucur că suntem amândouă acolo (n.r. CFR și U) și sper să fie ei sub noi, ar fi ideal. Este bine că au venit echipele de tradiție și în această seară au creat suporterii o atmosferă frumoasă”, a declarat Adi Păun.
În urma acestui rezultat, CFR ocupă locul secund, cu 28 puncte, la două lungimi în spatele liderului, U. Rivalii din această rundă, cei de la Rapid, sunt pe 7, cu 24 puncte.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMihăilă a reușit un assist, dar Parma a dezamăgit din nou! Notele primite de românii grupării ”gialloblu”
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLe-a adus un punct giuleștenilor și regretă că Rapid nu a bătut-o pe CFR Cluj
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDan Petrescu a plecat din timpul interviului, după CFR – Rapid! Ce l-a deranjat pe ”Bursuc”
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPreviziunea lui Daniel Pancu, după ce a văzut CFR Cluj – Rapid 1-1
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login