Connect with us

Alte Sporturi

Fanii CSA Steaua, frustrați de răspunsul ANS: ”Cât mai durează până când cineva va îndrepta această situație absurdă?”

Formația pregătită de Daniel Oprița a încheiat pe loc de promovare sau de baraj, însă nu a avut drept de acces în SuperLigă din cauza formei de organizare.

„Cluburile sportive, organizate ca societăţi comerciale sportive pe acţiuni, sunt cluburi sportive profesioniste.

Acestea au drept obiect de activitate participarea la competiţii sportive profesioniste, promovarea şi dezvoltarea activităţilor sportive, precum şi alte activităţi legate sau derivate din obiectul lor social” se arată în articolul 31 din din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Suporterii Stelei vor promovarea în Superliga

Suporterii steliști au trimis o petiție Comisiei Europeane pentru modificarea Legii Sportului, dar, totodată, au solicitat și punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Sport.

”Militarii” și-au dorit să vadă poziția insituției publice din România privind asocierea cluburilor sportive de drept public la Liga Profesionistă de Fotbal. Iar reacția AS 47 la răspunsul primit a fost manifestată printr-un comunicat, unul redat mai jos.

”Pentru a avea într-adevăr o poziție oficială, ne-am adresat Agenției Naționale pentru Sport să ne spună dacă cluburile sportive de drept public (așa cum este CSA STEAUA) se pot asocia la Liga Profesionistă de Fotbal. Răspunsul a fost aceeași lege pe care de ani de zile o considerăm absurdă, în nici un caz doar un regulament al FRF-ului, care este un act administrativ inferior legii sportului.

Totuși, chiar și acest răspuns subliniază că legea este învechită și ar trebui reînnoită. Potrivit ANS, prin președintele acesteia, Elisabeta Lipă, în România există trei ligi profesioniste: Liga Profesionistă de Fotbal, Liga Profesionistă de Handbal și, surprinzător, Liga Profesionistă de Fotbal Liga a II-a. Dintre acestea, doar Liga 1 este funcțională.

Proiectul de handbal a fost abandonat rapid, întrucât multe cluburi nu și-au schimbat statutul și, bineînțeles, Liga a II-a nu a fost niciodată implementată, pentru că majoritatea cluburilor nu sunt profesioniste în modul specificat de lege.

Răspunsul ANPS pentru Steaua

”Această absuridtate se găsește doar în România”

Încă un motiv pentru care legea sportului ar trebui schimbată este această mare aberație, întrucât toate cluburile, indiferent de forma de organizare sau indiferent de ramura de sport, pot participa în orice competiție europeană, organizată de orice for european.

Această absurditate se găsește, probabil, doar în România. Nu ne miră că mulți nu înțeleg legea, când ne gândim că, timp de 25 de ani, cluburile departamentale nu au avut loc în cupele europene, conform presei și unor conducători care au avut alte interese ascunse.

Cât mai durează până când cineva va îndrepta această situație absurdă?”, au scris cei de la AS47 pe Facebook.

CSA Steaua a evoluat în premieră în play-out-ul ligii secunde, acolo unde nu a avut emoții în privința retrogradării. Locul 1, cu 5 victorii și un rezultat de egalitate, un total de 44 puncte.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide