-
Baraj SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1
-
Serie A: Bologna – Juventus, luni, 21:45, DGS 2
Neil Lennon va semna luni cu Rapid! Dan Șucu: ”Negocierile nu au fost dure”
Șucu s-a arătat mulțumit de rezultatul obținut de echipa sa și a transmis că luni, 20 mai, tehnicianul nord-irlandez va semna cu Rapid, iar o zi mai târziu va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, acționarul majoritar al giuleștenilor a dezvăluit că Bogdan Lobonț, antrenorul interimar al Rapidului din acest final de sezon, va ocupa în continuare un post în cadrul clubului.
”N-am mai plecat de vreo două luni liniștiți de la stadion. Noi știm că mâine ar trebui să semnăm contractul (n.r.- cu Neil Lennon) și sper să aveți plăcerea ca marți să aveți conferința de presă (n.r.- de prezentare). Bogdan (n.r.- Lobonț) va rămâne în club în mod cert și-i mulțimim foarte mult.
Nu pot spune că negocierile au fost dure, absolut deloc (n.r.- cu Lennon), dânsul nu a negociat ceva special pentru dânsul. Tot ce a negociat a fost ajutorul și investiția pe care o facem în club pentru a-l face mai puternic. Nu a fost interesat de suma pe care o va încasa. În mod cert vor fi transferuri”, a spus Dan Șucu.
La Rapid, Neil Lennon ar urma să semneze un contract valabil doi ani și clubul va plăti, pentru el și staff-ul său, aproximativ 800.000 de euro pe an.
VIDEO Declarațiile lui Dan Șucu
CV-ul lui Neil Lennon
Neil Lennon a fost legitimat de-a lungul carierei sale la formații precum Crewe Alexandra, Leicester, Celtic, Nottingham Forest și Wycombe, de unde s-a retras în 2008.
Cariera de antrenor și-a început-o ca secund la Celtic, a ajuns apoi antrenor la Celtic B, iar în 2010 până în 2014 a fost principal la prima echipă a multiplei campioane a Scoției.
În perioada 2014-2016 a antrenat-o pe Bolton, din 2016 până în 2019 pe Hibernian, ca în 2019 să revină ca interimar la Celtic și să o preia, în cele din urmă, până în 2021.
În anul 2022 a fost tehnicianul celor de la Omonia Nicosia. În Cipru a antrenat doar șapte luni și a câștigat Cupa, iar de atunci nu a mai semnat niciun contract.
Etichete: antrenor rapid , neil lennon , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăÎncă o țară merge la TAS împotriva României, după decizia luată de UEFA
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăSchimbare de situație! Când va reveni, de fapt, Lamine Yamal
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăMarius Șumudică a tras concluziile, după parcursul României în Liga Națiunilor
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmă”Ce să caute?”. Gigi Becali nu concepea un eșec al FCSB-ului pe terenul Botoșaniului
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login