Cursa Marelui Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi va fi în format live video pe AS.ro şi în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Lando Norris va pleca din pole position.
De altfel, McLaren a reuşit „dubla” în calificări. Oscar Piastri va pleca de pe poziţia a doua, în timp ce Carlos Sainz a terminat pe locul 3 în calificări. Deşi a terminat pe locul 5 în calificări, Verstappen va fi pe a doua linie în grila de start după ce Hulkenberg a fost penalizat cu 3 locuri.
Cursa Marelui Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi e de la ora 15:00, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
Dacă Max Verstappen a câştigat tilul mondial, miza din ultima etapă este titlul mondial la constructori. McLaren pleacă cu prima şansă în faţa celor de la Ferrari, având în vedere că piloţii britanicilor vor pleca de pe primele două poziţii.
McLaren şi Ferrari sunt despărțite doar de 21 de puncte în clasamentul general. Maximul de puncte pe care o echipă îl poate obține în ursa de duminică, 8 decembrie, este de 44 de puncte.
Scuderia urmărește să obțină titlul mondial la constructori cu Charles Leclerc şi Carlos Sainz. Italienii nu au mai obținut acest rezultat din 2008. Până acum, Ferrari deține 16 astfel de titluri în palmares. McLaren deține 8 titluri de campioană mondială la constructori.
Lewis Hamilton va pleca de pe poziţia 18 la ultima cursă pentru Mercedes
Lewis Hamilton a avut şi el parte de calificări de coşmar la Abu Dhabi. Acesta a fost eliminat încă din Q1 şi va pleca de pe poziţia 16 la ultima cursă pentru Mercedes. Anul viitor, Hamilton va face echipă cu Charles Leclerc la Ferrari.
Toto Wolff a declarat că este foarte supărat pentru ceea ce s-a întâmplat cu Lewis Hamilton și a subliniat că echipa nu are nici o scuză.
„Trebuie să-mi cer scuze lui Lewis și, de asemenea, tuturor din echipă care au muncit atât de mult pentru ca acesta să fie un final minunat pentru el. Era cel mai rapid cu acel tip de configurație pe care l-am ales pe mașină și l-am dezamăgit total.
O greșeală idioată de a nu ieși pe pistă mai devreme. De neiertat. De neiertat. Rareori am fost atât de dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat. Poate rezumă ultimele curse pe care le-am avut cu el. Este cea mai proastă parte, pentru că a fost pur și simplu un lucru idiot”, a declarat șeful Mercedes, pentru Sky Sports.
Ai sport în AntenaPLAY
Trăiești live-ul în fiecare zi. În 2024, competițiile de Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™ se văd în direct și integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live – AS LIVE, dar și pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marile premii de Formula 1™ vor putea fi urmărite în direct online.
Pe lângă acestea, abonații pot urmări și Liga Campionilor Asiei, Liga Portugal, Campionatul Greciei sau evenimente de MMA, gale de box, F1 Academy sau tenis de masă.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCFR Cluj – Oțelul Galați 3-2 Meci ”nebun” în Gruia! Dan Petrescu l-a învins pe Dorinel Munteanu
22.12.2024, 16:55 La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVrea să plece de la FCSB și e dorit de o altă echipă din SuperLigă
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Și-a dat demisia în vestiar!” Un antrenor din SuperLigă, decizie surprinzătoare după ce a câștigat meciul
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManchester United – Bournemouth 0-1, ACUM, DGS 2 / Everton – Chelsea 0-0, ACUM, DGS 3
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login