Connect with us

Alte Sporturi

Cum l-au ademenit pe tatăl lui Lamine Yamal ca să-l înjunghie. Judecătorii au decis extrem de repede

  • SuperLiga: FC Botoșani – UTA, sâmbătă, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Poli Iași, sâmbătă, 22:00, DGS 1

Destul de repede au apărut și anumite informații care te puteau face să tragi anumite concluzii, dar nimic nu părea să ducă spre ideea că tentativa de ucidere a fost cu premeditare!

Un atacator al lui Mounir Nasraoui direct la închisoare, doi cu interdicție să părăsească Spania, iar un al patrulea să nu se apropie la mai puțin de 200 de metri de victimă

Demn de remarcat este modul în care au reacționat forțele de ordine, care au intervenit extrem de repede atât după amiază, la primul incident, petrecut după ce Mounir a fost stropit cu apă în timp ce-și plimba câinele și s-a produs o altercație. Poliția din Mataro a ajuns la fața locului și a restabilit repede calmul. Apoi seară, târziu, când nimic nu prevestea ce avea să se întâmple.

Conform celor de la La Vanguardia, Masraoui a fost chemat într-o parcare de către cei cu care se bătuse și a ajuns acolo în jurul orei 21:00. L-au convins după ce i-au transmis că vor să facă pace, să uite ce s-a întâmplat. Numai că imediat l-au înconjurat și au tăbărât pe el. Iar unul dintre cei trei atacatori l-a înjunghiat de trei ori, de două ori în stomac și o dată în piept. Primele două răni superficiale, dar cea de-a treia i-a provocat un pneumotorax care i-a pus viața în pericol.

Poliția, procuratura și justiția s-au mișcat extrem de rapid, cel puțin pentru modul în care suntem noi obișnuiți, și într-o oră, miercuri seară, a arestat trei dintre atacatori, iar apoi și pe al patrulea.

Vineri, judecătorii au decis trimiterea cuțitarului la închisoarea Brians, unde va rămâne până se judecă procesul, fără drept de cauțiune. Pentru doi s-a decis interdicția părăsirii teritoriului, confiscarea pașapoartelor, prezentarea de două ori pe lună în instanță, plus interdicția de a nu se apropia la mai puțin de 300 de metri de victimă.

Iar pentru al patrulea interzicerea comunicării cu victima timp de șase luni, timp în care nu are voie să se apropie la mai puțin de 200 de metri de tatăl lui Yamal.

Dosarul deschis este pentru infracțiunile de tentativă de omor și vătămare corporală gravă.

Primul mesaj al tatălui lui Yamal, după ce a fost externat din spital

Mounir Nasraoui a fost dus inițial în spitalul din Mataro, dar transferat de urgență la unul mai mare în Badalona, unde a stat 24 de ore în secția de Terație Intensivă. Joi chiar a fost vizitat pentru scrut timp de fiul său, în ciuda recomandărilor medicilor ca acest lucru să nu se întâmple.

După ce a fost externat, pacientul a ținut să transmită un mesaj de mulțumire pe rețelele sociale.

„Am vrut mai întâi să le mulțumesc prietenilor mei care au fost la fața locului și care au sunat rapid la 112. Mossos de Mataro pentru că au sosit atât de repede și mai ales unui polițist care mi-a acoperit rana din piept. M-a luat de mână și nu mi-a dat drumul ca să nu-mi pierd cunoștința.

… Și justiției pentru că a făcut dreptate. Le mulțumesc în numele meu și al familiei mele”, a explicat el, citat de Mundo Deportivo.

Galerie Foto

Etichete: lamine yamal , mounir nasraoui , tala lamine yamal


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
192
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide