Connect with us

Alte Sporturi

„Cu el vom lua titlul!” Neluţu Varga a confirmat revenirea lui Damjan Djokovic la CFR Cluj: „Dorinţa lui Dan Petrescu!”

Este un transfer foarte util pentru noi, este un jucător de mare valoare, mai ales acum, în condițiile în care ne-au plecat câțiva jucători importanți de la mijlocul terenului, în frunte cu Muhar”, a declarat Neluţu Varga, conform fanatik.ro.

Damjan Djokovic, înlocuitorul lui Karlo Muhar la CFR Cluj

Formaţia din Gruia tocmai s-a despărţit recent de croatul Karlo Muhar, pe care l-a vândut în Arabia Saudită, la nou-promovata Al Orobah.

La CFR Cluj va reveni Damjan Djokovic. În vârstă de 34 de ani, mijlocaşul croat îl cunoaşte foarte bine pe Dan Petrescu, sub comanda căruia a mai evoluat la CFR Cluj.

De patru ori campion cu CFR Cluj în perioada 2017-2021, Damjan Djokovic a plecat din Gruia în urmă cu trei ani, când a fost vândut pentru 400.000 în Turcia, la Rizespor. De atunci, el a mai jucat la Adana Demirspor şi la Al Raed, iar în vara anului 2023 a revenit în fotbalul românesc, după ce a semnat cu FCSB.

Jumătate de sezon a rezistat croatul la FCSB, intrând repede în dizgraţia lui Gigi Becali. La începutul acestui an, croatul a semnat cu Rapid, dar nu a reuşit să se impună nici în Giuleşti, acolo unde a evoluat în 10 partide.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide