Connect with us

Alte Sporturi

Corvinul – Paksi 0-2. Fiesta, stricată de eșec! Calificare istorică a hunedorenilor în turul 2 preliminar EL. Rezultatele zilei

  • SuperLiga: Poli Iași – Botoșani, vineri, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Unirea Slobozia – FCSB, vineri, 22:00, DGS 1

Fiesta hunedorenilor a fost umbrită de acest eșec, dar rămâne calificarea după acel 0-4 din tur.

Corvinul – Paksi 0-2. Konyves a marcat de două ori, dar un gol a fost anulat de VAR

În turul 2 preliminar al Europa League datele se vor schimba radical, deoarece câștigătoarea Cupei României va întâlni Rijeka, un adversar mult mai valoros, vicecampioana Croației.

Returul de la Sibiu nu a mai fost la îndemâna elevilor lui Florin Maxim, care putea avea mari emoții dacă nu se anula golul marcat de Konyves, în mintul 28, decizia fiind una la limită.

Konyves a reușit atunci o fază superbă, în care a croșetat prin apărarea hunedorenior, dar la VAR s-a constat, la foto finsih, că în momentul în care a primit pasa se afla în ofsaid.

A fost astfel 0-0 la pauză, dar în repriza a doua același Konyves, cu un șut solid, din afara careului, și Bode, cap din șase metri, au stabiit scorul final.

VIDEO cu rezumatul partidei Corvinul – Paksi 0-2

Iată și celelalte rezultate ale zilei din primul tur preliminar al Europa League

  • KF Llapi – Wisla 1-2. Wisla s-a calificat.
  • Tobol – Ruzomberok 1-0. Ruzomberok s-a calificat.
  • Pafos – Elfsborg 2-5. Elfsborg s-a calificat
  • Maribor – Botev – Plovid 2-2. Botev s-a calificat
  • Corvinul – Paksi 0-2. Corvinul s-a calificat.

Corvinul – Paksi 0-2 | Corvinul n-are drept de promovare în SuperLiga

FINAL! Corvinul s-a calificat în turul 2 preliminar al UEL grație victoriei din tur, 0-4.

Min. 90+2 – Dublă schimbare Corvinul.
A ieșit Pârvulescu, a intrat Gîrbiță
A ieșit Roger, a intrat Pop.

Min. 89 – Gol Paksi: 0-2, Bode! Maghiarul a marcat cu capul din interiorul careului, de pe linia careului de 6 metri.

Min. 84 – Dublă schimbare Corvinul:
A ieșit Bradu, a intrat Ubbink
A ieșit Neacșa, a intrat Velisar.

Min. 78 – Gol Paksi: 0-1, Konyves! Atacantul maghiarilor a deschis scorul cu un șut din afara careului de 16 metri.

Min. 78 – Ocazie Paksi. Lefter a scos formidabil de două ori.

Min. 54 – Cartoaș galben Kovacs

Min. 49 – Cartonaș galben Otvos.

Min. 46 – A început repriza a doua.

Min, 45+3 – Pauză

Min. 28 – GOL ANULAT PAKSI! Konyves a primit o pasă la mijlocul terenului, apoi a scăpat singur spre poarta hunedorenilor, a croșetat mai mulți adversar apoi, care l-au ajuns din urmă, inclusiv portarul, după care a trimis balonul în plasă. La verificarea VAR s-a decis că a fost ofsaid.

Min. 21 – Ocazie Paksi. Manolache, marcat de un adversar, a trimis aiurea spre propria-i poartă, dar a fost salvat de Lefter, care a scos de sub transversală.

Min. 10 – Ocazie Covinul! Iacob a șutat din prima, de la aproximativ 25 de metri, după o minge respinsă cu capul de unguri, ca urmare a unui corner de pe stânga, și mingea a trecut extrem de aproape de bara din dreapta porții.

Min 5 – Bradu a reluat foarte bine cu capul, din interiorul careului, după o centrare de pe dreapta, dar mingea a trecut puțin peste transversală.

Min. 1 – BARĂ Corvinul! Marius Lupu a scăpat pe contraatac, de la mijlocul terenului, a șutat pe colțul scurt în bara din dreapta porții, dar plecase din OFSAID.

Min. 1 – A început partida.

UPDATE Ora 20:15. Echipele de start

Corvinul: Lefter – Bradu, Lică, Manolache, Iacob – Hrezdac – Lupu, Roger, Neacșa, Pîrvulescu – Buș
Rezerve: Blaga – Pop, Hergheligiu, Predică, Grigore, Mitran, Gîrbiță, Cărăruș, Chukwu, Ubbink, Chindriș, Velisar
Antrenor: Florin Maxim

Paksi: Szappanos – Otvos, Kinyik, Szabo – Osvath, Mezei, Vecsei, Papp, Kovacs – Hahn, Konyves
Rezerve: Simon – Balogh, Bode, Gevay, Kocsis, Lenzser, Silye, Skribek, Toth, Vas, Windecker
Antrenor: Gyorgy Bognar


Câștigătoarea Cupei României are șanse uriașe de a trece în runda următoare, unde o așteaptă Rijeka, după ce a câștigat cu un neverosimil 4-0 în urmă cu o săptămână prima manșă disputată la Paks. Golul lui Buș și hat-trick-ul lui Lupu o plasează pe Corvinul în postura de mare favorită la calificare înainte duelului de la Sibiu.

Totuși, bookmakerii consideră că gruparea maghiară, vicecampioana Ungariei și câștigătoarea Cupei, e favorită să se impună în fața trupei pregătite de Florin Maxim în meciul de joi seară. Acest lucru s-a întâmplat, însă, și la prima întâlnire dintre cele două formații.

Înaintea meciului retur, Vecsei Balint, fotbalist care a semnat în aprilie cu Paksi, a susținut că echipa sa a primit o ”mare palmă” din partea Corvinului în partida de pe teren propriu.

De asemenea, jucătorul maghiar a recunoscut că șansele echipei sale de a se califica în turul doi preliminar din Europa League sunt destul de mici, dar a subliniat că Paksi nu renunță să spere.

”Desigur, nimeni nu se aștepta la înfrângere, mai ales în acest moment. Ne-au dat o mare palmă și sper că am primit-o la timp și vom reveni pe drumul cel bun.

Am jucat un fotbal plictisitor. Am făcut câteva greșeli mari, oaspeții au câștigat pe deplin meritat. Ca sportiv, nu pot spune că sunt calificați mai departe pentru că întotdeauna există speranță.

Șansa să ajungem în turul doi este minimă. Dar vom face tot posibilul. Trebuie să luptăm pentru onoarea noastră și pentru fanii noștri, vrem să câștigăm.

Avem o sarcină dificilă în față, dar așteptăm cu nerăbdare revanșa cu încredere și motivație.”, a spus Vecsei Balint, potrivit nemzetisport.hu.

Corvinul Hunedoara – Paksi | LIVE VIDEO, 21:00, DGS 1. Echipele probabile

  • Corvinul Hunedoara: Lefter – Bradu, Lica, Manolache, Iacob – Chindris – Lupu, Neacsa, Roger, Pirvulescu – Bus
  • Paksi: Szappanos – J.Szabo, Kinyik, Lenzser – Osvath, Balogh, Windecker, Papp, Silye – Toth, Konyves

Etichete: sergiu bus , florin maxim , preliminarii europa league , paksi , corvinul hunedoara paksi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
192
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide