Connect with us

Alte Sporturi

Continuă “minunea”! Petrocub Hîncești a ajuns la doar un pas să scrie istorie în fotbalul european

  • Conference League: Corvinul – Astana, joi, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Farul, vineri, 21:00, DGS 1

Meciul a fost decis de un autogol din minutul 20. Formația din Republica Moldova a ajuns, astfel, la doar un meci distanță de a scrie istorie în fotbalul de peste Prut. 

Petrocub Hîncești, la un meci de calificarea în Conference League

Mai exact, dacă Petrocub Hîncești trece de formația din Țara Galilor, își are asigurată calificarea într-o competiție europeană și va fi a doua din istoria Republicii Moldova care reușește asta, după Sheriff Tiraspol. 

Formația care a câștigat în premieră titlul de campioană e la unu pas de play-off-ul Europa League și va mai avea de trecut o dublă dacă vrea să joace în cea de-a doua competiție europeană din punct de vedere valoric. Dacă pierde play-off-ul, va merge în Conference League. 

Petrocub a început preliminariile în Champions League, unde a trecut de Ordabasy (0-0, 1-0), dar a fost elimină în turul secund de APOEL (0-1, 1-1).

  • Primul 11 al lui Petrocub Hîncești cu TNS: Smălenea – Borș, Mudrac, Plătică – Jardan, Lungu, Douania, Demian – Ambros, Căruntu, Pușcaș

Toate rezultatele serii din turul trei preliminar al competițiilor europene

UEFA Champions League:

Europa League:

  • Panevezys – Maccabi Tel Aviv 1-2
  • Petrocub – TNS 1-0

Conference League:

  • Noah – AEK 3-1

Etichete: preliminarii europa league , the new saints , petrocub hîncești


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide