Connect with us

Alte Sporturi

Ce notă a primit Kylian Mbappe pentru prestaţia din Supercupa Europei! Superstarul francez a marcat la debutul pentru Real Madrid

Kylian Mbappe, uimit de Florentino Perez, după transferul la Real Madrid: „E cel mai bun din lume”

Kylian Mbappe este uimit de Florentino Perez, după transferul la Real Madrid. Starul francez a semnat cu formaţia de pe Santiago Bernabeu şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa preşedintelui clubului. Mbappe s-a arătat recunoscător pentru modul în care Perez l-a primit pe el şi pe familia sa. Francezul a promis că va da totul pe teren şi în afara lui pentru a-l bucura pe preşedintele celor de la Real Madrid.

Starul francez Kylian Mbappe, care s-a transferat în această vară la Real Madrid, a afirmat că Florentino Perez, conducătorul clubului spaniol, este „cel mai bun preşedinte din lume”, după ce a reuşit să-l convingă să părăsească după şapte ani formaţia Paris Saint-Germain şi să-şi continue cariera în Primera Divison.

„Este o persoană foarte importantă pentru mine. Din prima zi, mi-a arătat încredere şi ne-a ajutat, pe mine şi familia mea. Asta îmi merge direct la inimă. Voi face totul, pe teren şi în afara lui, pentru a-l face fericit. Pentru mine, el este cel mai bun preşedinte din lume”, a declarat francezul într-un interviu acordat postului Real Madrid TV.

Ancelotti a decis să îl titularizeze pe Mbappe în Supercupa Europei, după ce francezul şi-a reluat antrenamentele pe 7 august.

În minutul 83 al meciului, Mbappe a fost înlocuit de Ancelotti cu Brahim Diaz. La primul lui meci oficial pentru Real Madrid, Mbappe a marcat, a reuşit să cucerească un trofeu şi a obţinut şi ovaţiile fanilor. În momentul în care a fost schimbat de Ancelotti, Mbappe a fost aplaudat la scenă deschisă. Supercupa Europei s-a disputat la Varşovia.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide