-
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După ce Barcelona, Atletico Madrid, Tottenham și Bayer Leverkusen au pus ochii pe el, internaționalul român a intrat și în atenția lui Napoli, fosta campioană a Italiei.
Andrei Rațiu, dorit cu insistență de Napoli: ”Negocierile s-ar putea duce la bun sfârșit în următoarele câteva săptămâni”
Concret, Napoli vrea să îl cumpere pe cel poreclit ”Sonic” în perioada de mercato din iarnă. Trupa pregătită de Antonio Conte vrea să ofere 10 milioane de euro pentru a-l transfera de la Rayo Vallecano și este chiar optimistă că ar putea reuși acest lucru.
- Totuși, Rațiu are o clauză de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro.
Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile dintre cele două tabere, deoarece italienii scriu că tratativele s-ar putea încheia în următoarea fereastră de transferuri.
”Rațiu reprezintă o opțiune intrigantă pentru Napoli, nu doar pentru valoarea sa tehnică, ci și ca investiție de viitor. Negocierile s-ar putea duce la bun sfârșit în următoarele câteva săptămâni, clubul italian fiind pregătit să treacă la treabă pentru a-și asigura unul dintre cele mai promițătoare nume de pe scena fotbalistică europeană”, au scris cei de la siamoilnapoli.it.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Rațiu, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
În banda dreaptă a apărării formației de lângă Vezuviu joacă Giovanni Di Lorenzo (31 de ani), căpitanul echipei, astfel că este interesant de văzut care sunt planurile italienilor.
“Sonic” Rațiu, al 3-lea cel mai rapid jucător din marile campionate ale Europei. E peste Haaland, dar doi fotbaliști îl lasă în urmă
Fundașul dreapta s-a impus ca titular în banda dreaptă a defensivei lui Rayo, după ce la Euro 2024 a fost unul dintre remarcații României. Europa e tot mai atentă la el. Analiștii de date de la PFF FC au realizat o statistică a “viteziștilor” din top 5 campionate europene.
Rațiu prinde podiumul. E pe locul 3 în Europa! Cu o viteză maximă dezvoltată în sprint de 35,1 kilometri pe oră, Rațiu e depășit numai de Abde Ezzalzouli de la Betis (35,5 km/h) și de Bradley Barcola de la PSG (35,5 km/h).
Rațiu l-a lăsat bine în urmă pe Erling Haaland, care e pe poziția a 7-a în top, cu o viteză maximă atinsă de 34,6 kilometri pe oră. Pentru realizarea topului, au fost luați în calcul toți fotbaliștii cu minimum 5 meciuri jucate în Premier League, LaLiga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1.
Etichete: napoli , rayo vallecano , andrei ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în disputa cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBayern Munchen – Augsburg 3-0. Hat-trick Harry Kane, iar bavarezii s-au distanțat la 8 puncte în fruntea clasamentului
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIonuț Vînă, ”la pământ” după ce Farul a pierdut la ultima fază cu Oțelul: ”N-am cuvinte”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCosmin Olăroiu, victorie la scor de neprezentare împotriva echipei lui Costin Amzăr
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login