La Leverkusen, Roma a atacat din primul minut şi Lukaku s-a aflat faţă în faţă cu portarul gazdelor, Kovar, care a reuşit să-l blocheze. Meciul s-a jucat pe contre şi gazdele au replicat prin bara lui Palacios, din minutul 29. În minutul 42 Jonathan Tah l-a faultat în careu pe Azmoun şi Leandro Paredes a transformat lovitura de pedeapsă dictată de arbitru. În minutul 66, oaspeţii au primit un al doilea penalti, după consultarea VAR, şi acelaşi Paredes a egalat situaţia la general. Roma conducea cu 2-0 la Leverkusen şi făcea 2-2 la general.
Însă Gianluca Mancini a înscris în propria poartă şi Bayer avea 3-2 la scor cumulat, în minutul 82. Bayer a atacat pe final, şi egalarea a venit, ca în atâtea alte dăţi. Josip Stanisic a marcat în minutul 90+7, egalând scorul pe tabelă, 2-2 şi păstrând seria celor 49 de partide fără înfrângere ale campioanei Germaniei, care merge în finala Ligii Europa, scorul general al semifinalei cu Roma fiind 4-2.
Atalanta a dominat meciul cu francezii şi De Ketelaere a lovit bara încă din minutul 6. Marseille a avut prima şansă de gol la şutul lui Ndiaye, iar gazdele au replicat prin acţiunile lui De Ketelaere şi Scamacca. Scorul pentru Atalanta l-a deschis însă Ademola Lookman, în minutul 30 şi la pauză a fost doar 1-0. Ndiaye a ratat în minutul 50 o bună şansă de egalare, pentru ca după numai două minute Matteo Ruggeri să majoreze diferenţa în favoarea gazdelor, 2-0.
Olympique Marseille s-a zbătut, dar nu a putut marca şi gazdele au câştigat partida cu 3-0, prin golul lui Tourem din al cincilea minut de prelungire. Italienii s-au impus cu scorul general de 4-1. Este prima finală de cupă europeană în care se califică Atalanta, după ce în 1987 a jucat semifinale în Cupa Cupelor, anunţă news.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăApare o nouă regulă în noul sezon de Liga 1! Kyros Vassaras a venit cu toate detaliile: „Responsabilitatea trebuie împărțită”
Apare o nouă regulă în noul sezon de Liga 1! Kyros Vassaras, preşedinte CCA...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăElena Rybakina s-a calificat în sferturi la Wimbledon! Ea va avea parte de un duel „de foc”, cu Elina Svitolina
Două break-uri în favoarea jucătoarei din Noua Zeelandă au făcut diferenţa. Lulu Sun a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăA arbitrat România – Olanda, iar acum a fost „premiat” de UEFA! Delegare „de lux” pentru Felix Zwayer
A arbitrat România – Olanda, iar acum a fost “premiat” de UEFA! Felix Zwayer...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăCamelia Bălţoi prezintă AntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 8 iulie
Camelia Bălţoi prezintă AntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 8 iulie...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login