-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Petrolul, duminică, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, duminică, 22:00, DGS 1
LaFond a oferit insulei caraibiene prima medalie olimpică din istorie.
Andreea Elena Taloș, pe locul 10 în finala la triplusalt de la Jocurile Olimpice de la Paris
LaFond (30 ani), campioană mondială de sală în martie, la Glasgow, s-a impus cu 15,02 m, în absenţa campioanei olimpice de la Tokyo, venezueleana Yulimar Rojas, cvadruplă campioană mondială, care a suferit o accidentare la tendonul lui Ahile.
Atleta jamaicană Shanieka Ricketts a obţinut argintul, cu 14,87 m, iar bronzul a revenit americancei Jasmine Moore, cu 14,67 m.
Taloş a intrat în finală cu a noua performanţă (14,23 metri) şi s-a clasat pe locul 10, cu 14,03 metri.
Taloş (fostă Panţuroiu), care a fost a 11-a la Mondialele din 2019, a evoluat în premieră într-o finală olimpică, după ce în 2016, la Rio, nu a reuşit să treacă de calificări.
Diana Ana Maria Ion (23 ani), cu 14,03 metri, a fost a 13-a în calificări, ratând de puţin accederea în finală.
România trebuia să mai aibă o reprezentantă la triplusalt, pe Florentina Iuşco, dar aceasta a fost suspendată pentru dopaj în preziua debutului Jocurilor Olimpice, potrivit Agerpres.
Clasamentul final al probei de triplusalt feminin:
- Thea Lafond (Dominica) 15,02 metri
- Shanieka Ricketts (Jamaica) 14,87
- Jasmine Moore (SUA) 14,67
- Liadagmis Povea (Cuba) 14,64
- Leyanis Perez Hernandez (Cuba) 14.62
- Ana Peleteiro-Compaore (Spania) 14,59
- Ackelia Smith (Jamaica) 14,42
- Dariya Derkach (Italia) 14,14
- Keturah Orji (SUA) 14,05
- Elena Andreea Taloş (România) 14,03
Etichete: triplusalt , andreea elena talos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login