-
Scoția Premiership: Rangers – Celtic, joi, 17:00, DGS 1
-
Scoția Premiership: Dundee – Dundee United, joi, 19:30, DGS 1
Omul de afaceri a transmis că vrea să mai țină ”cârma” cel mult doi ani, apoi să i-o lase fiului său, Adrian Mititelu Junior, în vârstă de 27 de ani. Cei doi au avut în primăvara anului trecut un conflict, în urma căruia fiul lui Adrian Mititelu a făcut un pas în spate la club, dar se pare că acum lucrurile s-au rezolvat.
Adrian Mititelu îi lasă clubul fiului său
”Adiță a fost dezinformat atunci, unii din club erau preocupați să-i spună vrute și nevrute. Eu am lipsit un an și jumătate, iar în perioada aceea, unii s-au simțit mai bine cu Adiță, fiind mai liberi, făceau ce voiau. După ce m-am întors și am impus un alt regim, acei băieți i-au spus lui Adiță ce e bine și ce e rău. Pe acest fond, Adiță i-a crezut. Apoi s-a convins.
Adiță este foarte implicat și sunt sigur că în viitorul apropiat se va ocupa de club. Mai are nevoie de timp, un an-doi, să se maturizeze. Este încă tânăr, are doar 27 de ani. Vede lucrurile diferit față de mine.
A avut șansa să se formeze ca om în alte vremuri, are o altă mentalitate. Totuși, în fotbal trebuie să fii dedicat 100%, altfel nu ai nicio șansă. Nu poți conduce echipa de la București. Dacă nu ești prezent zilnic să vezi ce se întâmplă, nu ai cum să reușești.
Când Adiță va dori să se implice cu adevărat, sunt sigur că va face lucrurile mult mai bine decât mine. A învățat din greșeli, dar, repet, trebuie să fie prezent zilnic la club. Eu nu mă mai văd implicat decât cel mult doi ani.
Aștept ca Adiță să se maturizeze și să se sature de plimbări, ca să nu spun altceva, și să se concentreze pe fotbal. Acum, cu autostrada Craiova-București, ajunge și mai repede acasă”, a declarat Adrian Mititelu, citat de gsp.ro.
Adrian Mititelu Junior a încercat să-și convingă tatăl să renunțe la fotbal
Adrian Mititelu a dezvăluit că fiul său a încercat din răsputeri să-l convingă să renunțe la fotbal după ce FCU Craiova a retrogradat în Liga 2, dar fără succes.
”Adiță a fost cel mai vehement să renunț. Ne-am certat toată noaptea în curte, până la 3 dimineața, până când și-a dat seama că nu are cu cine. I-am spus clar că așa ceva e exclus. În final, a înțeles că nu se poate.
Fiica mea, în schimb, a fost mai concesivă, probabil ca să nu mă supere. Ea a fost de partea mea și m-a sprijinit enorm, ceea ce a contat mult pentru mine”, a spus Adrian Mtitelu.
Etichete: adrian mititelu , adrian mititelu junior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAu început negocierile pentru Federico Chiesa!
Premier League: Brighton – Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1 Cupa Spaniei: Marbella – Atletico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe a avut de spus Juri Cisotti despre Oțelul Galați, după ce a semnat cu FCSB
Premier League: Brighton – Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1 Cupa Spaniei: Marbella – Atletico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIon Țiriac a dezvăluit câți bani a făcut în ”cel mai bun an” și pe ce i-a cheltuit imediat
Premier League: Brighton – Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1 Cupa Spaniei: Marbella – Atletico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBrighton – Arsenal / Man. City – West Ham 4-1 / Crystal Palace – Chelsea 1-1. Rezultatele zilei și clasamentul
Premier League: Brighton – Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1 Cupa Spaniei: Marbella – Atletico...
De admin
You must be logged in to post a comment Login