Categories: Tenis

Sorana Cîrstea, califcare en-fanfare în turul 3 de la Miami

Sorana Cîrstea s-a calificat fără probleme în turul trei al turneului ,, WTA 1000″ de la Miami. Într-o partidă începută vineri și întreruptă de ploaie, românca a trecut de Sloane Stephens cu scorul de 6-2, 6-1.

Meciul început vineri a fost întrerupt după 22 de minute, la scorul de 5-2 pentru Sorana, în primul set. Partida a fost reluată cu mare întârziere, sâmbătă, iar Sorana nu a avut nevoie de mult timp pentru a-și adjudeca primul set.

Setul doi a fost la discreția jucătoarei din România, care a controlat jocul, iar la un moment dat a condus chiar și cu 5-0. 

Duelul dintre Sorana și Stephens a durat doar 52 de minute.

În turul următor, Cîrstea o va întâlni pe Daria Kasatkina, jucătoarea din Rusia fiind favorita numărul 10 a competiției.

Este de precizat faptul că Sorana este singura jucătoare din România rămasă pe tabloul principal, după ce Simona Halep, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au fost eliminate chiar în primul tur.

Pentru prezența în turul al treilea, Sorana va fi recompensată cu 59.100 de dolari și 65 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Alexandru SMEU

Recent Posts

Reacția galeriei Rapidului, după ce Dan Șucu a luat decizia finală în privința lui Marius Șumudică

SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1… Read More

o oră ago

Alegerea făcută de UEFA, după ce Real Madrid – Bayern s-a lăsat cu o controversă uriașă de arbitraj

SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1… Read More

o oră ago

Meciul dintre Jaqueline Cristian și Elina Avanesyan a fost întrerupt. Irina Begu s-a calificat în turul II la Roma

SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1… Read More

o oră ago

Mesajul lui Paul Iacob, după criticile primite în urma scenelor reprobabile din Giulești

SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1… Read More

o oră ago

FC Barcelona nu are bani să-l cumpere pe favoritul lui Xavi. Suma de transfer este uriașă

SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1… Read More

o oră ago

Zinedine Zidane, spectator de lux la meciul Real Madrid – Bayern Munchen. Cum a reacționat după golul decisiv

Media: Liga Digisport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1 Fostul… Read More

5 ore ago