Cristi Chivu, anunț despre viitorul lui, după plecarea de la Inter! Reacție fermă despre următorul pas

Cristi Chivu a făcut un anunț despre viitorul lui, după plecarea de la Inter Primavera. Fostul internațional a rămas liber de contract și a oferit imediat răspunsul, atunci când a fost întrebat despre ce va face în continuare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristi Chivu s-a despărțit de Inter Primavera, după șase ani petrecuți la clubul la care a și evoluat. Antrenorul a rămas liber de contract, în această vară.

Cristi Chivu, anunț despre viitorul lui, după plecarea de la Inter Primavera

Cristi Chivu a fost prezent la nunta lui Ianis Hagi și a oferit un interviu pentru Antena. Fostul internațional a transmis că are răbdare și nu se grăbește să ia o decizie, în privința viitorului său. Numele acestuia a fost zvonit și ca un posibil înlocuitor al lui Edi Iordănescu, la echipa națională.

Nu știu ce va fi, aștept, am răbdare, vedem ce oportunități se vor ivi. Deocamdată mă bucur de vacanță, de familie, sunt foarte mulți ani în care am fost plecat în cantonament, fie ca jucător, fie ca antrenor, și în sfârșit am și eu o vacanță, la sfârșitul lui iulie”, a declarat Cristi Chivu.

De asemenea, Chivu a oferit declarații și despre echipa națională. Acesta speră să vadă naționala la Cupa Mondială din 2026, turneu final care se va vedea în direct pe Antena 1.

Simina PREDA

Recent Posts

Răzvan Marin, analizat ”la sânge” de presa din Italia după partida cu Empoli: ”Se chinuie”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Zeljko Kopic a tras concluzia după Oțelul Galați – Dinamo 1-1: “Avem probleme!”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Dorinel Munteanu, tiradă la interviu: s-a legat de Maftei, arbitri, “specialiști” și chiar și de fanii Oțelului!

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Andrei Nicolescu ”a explodat”, după ce Oțelul a cerut penalty la hențul lui Cătălin Cîrjan

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Declarația lui Selmani, după remiza cu Oțelul: “Ne-am amintit de partida din sezonul trecut, pierdută în ultimul minut”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago