Categories: Alte Sporturi

Ana Bogdan e în ”optimi” la Cleveland, unde va întâlni o jucătoare pe care a mai învins-o la acest turneu

  • UCL: MalmoSparta Praga, miercuri, 22:00, DGS 2

  • UCL: LilleSlavia Praga, marți, 22:00, DGS 1

Ana ce a învins-o pe a doua favorită a competiției, canadianca Leylah Fernandez,  1-6, 7-6 (2), 6-2.

Ana Bogdan (31 ani, 103 WTA), venită din calificări, a obţinut victoria după două ore şi 32 de minute, în faţa unei adversare care a comis 11 duble greşeli.

Ana Bogdan – Leylah Fernandez cu 1-6, 7-6 (2), 6-2, la Cleveland

În setul decisiv, românca a avut nu mai puțin de 7 mingi de meci ratate, iar adversara reușea că câștige game-ul și să facă 2-5. Ana Bogdan a mai învins-o pe Fernandez (21 ani, 24 WTA) anul acesta, în primul tur la Roma, 6-4, 6-1.

În partida următoare, Ana Bogdan o va întâlni pe Greet Minnen (27 de ani, 75 WTA), cea care a trecut de Jaqueline Cristian ((26 ani, 68 WTA) cu 6-3, 7-6 (5).

Ana a mai învins-o pe Minnen la același turneu, în primul tur al calificărilor, dar belgianca a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky loser.

Românca are 3-0 în meciurile directe cu Minnen, pe care a mai învins-o în 2016 la Bath (Marea Britanie), cu 6-2, 6-4, în optimi, şi în 2019 în semifinale la Dubai (ITF), cu 4-6, 6-3, 6-2.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 4.350 de dolari şi 48 de puncte WTA.

Jaqueline Cristian – Greet Minnen 3-6, 6-7 (5)

Minnen a reuşit să o învingă pe Jaqueline Cristian (26 ani, 68 WTA) cu 6-3, 7-6 (7/5). Românca a condus cu 4-2 în setul secund, iar în tie-break a avut 3-0, însă a pierdut în cele din urmă. Jaqueline Cristian rămâne cu un cec de 3.020 de dolari şi un punct WTA. precizează Agerpres.

Jaqueline Cristian câştigase primele sale două confruntări cu Minnen, cu 7-5, 6-4 în primul tur la Australian Open în 2022 şi cu 6-4, 6-3 în sferturi la Rouen în 2023.

Rezultatele înregistrate marţi în primul tur la Cleveland

  • Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.1) – Viktorija Golubic (Elveţia) 6-3, 7-5
  • Katerina Siniakova (Cehia/N.3) – Sayaka Ishii (Japonia) 6-7 (5/7), 6-3, 7-6 (7/5)
  • Jessica Bouzas Maneiro (Spania) – Varvara Gracheva (Franţa) 4-6, 6-3, 6-2
  • Sara Sorribes Tormo (Spania) – Yafan Wang (China) 6-4, 6-1
  • Peyton Stearns (SUA/N.6) – Moyuka Uchijima (Japonia) 6-0, 1-6, 6-1
  • Greet Minnen (Belgia) – Jaqueline Cristian (România) 6-3, 7-6 (7/5)
  • Ana Bogdan (România) – Leylah Fernandez (Canada/N.2) 1-6, 7-6 (7/2), 6-2

Etichete: jaqueline cristian , wta cleveland , ana bogdan cleveland


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Performanţă unică pentru Răzvan Lucescu cu PAOK. Capitolul la care nu are rival

Grecii au descoperit o performanţă unică pe care şi-a trecut-o în cont Răzvan Lucescu alături… Read More

2 ore ago

”U” Cluj nu se mai oprește! A fost golghetul campionatului sezonul trecut, acum a semnat în SuperLigă

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

2 ore ago

Cu el începe primul 11. Mutu a dezvăluit cine e fotbalistul-emblemă al lui Hagi și ce obiectiv are de fapt Farul

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

2 ore ago

Un fost jucător al FCSB-ului a dat verdictul, după ce Gigi Becali a plătit 2.500.000€ pentru Daniel Bîrligea

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

2 ore ago

La 10 ani distanță, Ciprian Tătărășanu a recunoscut: ”A fost un șoc. Doamne, cine-ar fi crezut?”

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

2 ore ago