Categories: FotbalSuperLiga

Adrian Porumboiu: ”Mi-a provocat singurul coșmar din fotbal” – Caracterizarea lui Istvan Kovacs

Istvan Kovacs este considerat în acest moment ca fiind arbitrul numărul 1 din România, având în vedere că este delegat în mod constant la meciuri importante din Europa și nu numai.

Adrian Porumboiu, despre Istvan Kovacs: ”Are bolovani grei în spate”

Adrian Porumboiu nu este deloc un simpatizant al lui Istvan Kovacs încă de pe vremea când era patronul celor de la FC Vaslui.

Îmi pare rău pentru că la UEFA nu-l mai văd pe Ovidiu Hațegan, sper să revină, dar îl văd în schimb pe un arbitru care are bolovani grei în spate. Acasă are multe obligații și-l fac să presteze un arbitraj mocirlos.

Nici nu mă uit la meciurile pe care le arbitrează acest Kovacs. Nici dacă ar arbitra finală de Champions League sau de Campionat Mondial, nu m-aș uita la ea. Pentru că știu ce a făcut. Mi-a provocat singurul coșmar din fotbal, la un Astra – Vaslui, jucat la Ploiești. Mai trebuiau pistoale să ne împuște.

Ce mi-e Colțescu, ce mi-e Kovacs. Dacă îi pui pe amândoi înseamnă jaful jafurilor. Ca ăia care sparg bănci împreună. Îi numesc teroriști ai arbitrajului, iar Vassaras, care nu le știe trecutul, continuă să-i delege. Ei sunt foarte buni, duc treaba până la capăt. Nu te lasă la greu”, a spus Adrian Porumboiu, la ”Templul Fotbalului”.

Adrian Porumboiu a fost patronul celor de la FC Vaslui în perioada 1999 – 2014.

Adrian Porumboiu, despre cei mai buni jucători pe care i-a avut la FC Vaslui

Adrian Porumboiu a ales patru fotbaliști din perioada FC Vaslui: Nicolae Stanciu, Lucian Sânmărtean, Adailton și Wesley. Dintre cei patru, doar Nicolae Stanciu mai joacă în prezent, la Damac, în Arabia Saudită.

Un răspuns din prima ar fi, la ce joacă acum, Stanciu. Dar peste Stanciu puneți 10 clase Lucian Sânmărtean.

Și peste Sânmărtean puneți 10 clase Adailton. Adailton de departe, pe doi Sânmărtean. Pe trei Stanciu. Apoi la bătaie cu Wesley. Wesley peste Nicușor” , a spus Adrian Porumboiu, la ”Un Podcast”.

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Dan Șucu a pus mâna pe telefon pentru a transfera de la o rivală din SuperLiga! A primit răspunsul final

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

13 minute ago

Gică Popescu a numit singura națională care îi va pune probleme României în 2024

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

13 minute ago

Giovanni Becali n-are dubii, după Kosovo – România 0-3: ”Va dăinui mulți ani la națională”

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

13 minute ago

Wayne Rooney, gol spectaculos la revenirea pe “Old Trafford”

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

13 minute ago

Aryna Sabalenka, campioană la US Open!

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

13 minute ago

Bănel Nicoliță e convins că FCSB a dat lovitura

Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică,… Read More

3 ore ago