Zinedine Zidane va da startul cursei de 24 de ore de la Le Mans

Zinedine Zidane va da startul cursei de 24 de ore de la Le Mans. Cursa va fi sâmbătă, 15 iunie, de la ora 17:00.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La un an după LeBron James, superstarul baschetului american, o legendă a fotbalului va da startul cursei de 24 de ore de la Le Mans, în 15 iunie. Este vorba de Zinedine Zidane, după cum a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, Automobile Club de l’Ouest (ACO).

Zinedine Zidane va da startul cursei de 24 de ore de la Le Mans

Zinedine Zidane este o icoană, un sportiv al cărui geniu a marcat generaţii întregi de fani. În acest an istoric pentru cele 24 de ore de la Le Mans, cu un line-up excepţional de sportivi, nu ne-am fi putut dori un starter mai bun”, a declarat preşedintele ACO, Pierre Fillon, potrivit news.ro.

ACO aminteşte că, înainte de „Zizou”, alte personalităţi care au fluturat steagul de pornire a cursei au fost Brad Pitt (2016), Rafael Nadal (2018), Alain Delon (1996), Georges Pompidou (1972), Steve McQueen (1971) sau anul trecut LeBron James.

Cursa Cele 24 de ore de la Le Mans este ceva unic. Pentru toţi cei care iubesc sportul cu motor, pentru întreaga lume este o cursă legendară. Este mândria Franţei”, a spus Zidane, citat în comunicatul de presă.

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

Sergiu Buș, dezamăgit după FCSB – Corvinul 3-0: ”Am dominat în prima repriză”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

18 minute ago

Imaginile bucuriei din Ghencea! Cei doi căpitani ai FCSB-ului care au ridicat trofeul Supercupei României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

18 minute ago

”Burleanu e pa!” Mesaj categoric în direct, după decizia instanței în războiul ”Mititelu – FRF”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

18 minute ago

Vlad Chiricheș: ”Sunt norocos să fiu încă pe teren”. Ce a spus despre revenirea la echipa națională

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

18 minute ago

Alex Băluță a văzut ce s-a întâmplat la FCSB vara aceasta și s-a convins: “Așa cred și eu!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

19 minute ago

Florin Maxim vede partea pozitivă, după înfrângerea cu FCSB: ”Trebuie să învățăm din aceste meciuri”. Ce spune despre dreptul de promovare al echipei

Meciul din Ghencea, dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, a început promițător. Echipa din liga secundă… Read More

2 ore ago