Categories: Alte Sporturi

”Zici că am uitat fotbalul”. Cu lacrimi în ochi și-a spus supărarea, după Corvinul – Astana 1-2

  • Liga 2: Voluntari – Concordia Chiajna, vineri, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Farul, vineri, 21:00, DGS 1

Hunedorenii au condus la pauză prin golul reușit de Antonio Manloache, însă formația din Kazahstan a reușit să întoarcă scorul în cea de-a doua repriză prin Camara și Geoffrey. 

Ștefan Lefter: ”Nu știu ce s-a întâmplat cu noi în a doua repriză, zici că am uitat fotbalul”

La finalul partidei, Ștefan Lefter s-a declarat dezamăgit de rezultatul final, dar și de evoluția din a doua repriză. 

Cu lacrimi în ochi, portarul celor de la Corvinul a declarat că nu a înțeles de ce cele două reprize au fost diametral opuse.

”Nu știu ce s-a întâmplat cu noi în a doua repriză, zici că am uitat fotbalul. Nu era ceea ce jucăm noi, nu știu de ce s-a întâmplat așa. Am avut o repriză extraordinară, dar în a doua nu știu ce s-a întâmplat. Nu știu dacă n-a fost un meci în care nu am încercat să avem ocazii de poartă. 

Primele 15-20 de minute (n.r. din a doua repriză) nu am reușit ceea ce să facem. Nu știu de ce am arătat așa, sunt foarte supărat. Trebuie să analizăm ceea ce s-a întâmplat. 

Suntem o echipă destul de tânără, dar nu știu dacă contează asta. În prima repriză am jucat bine, dar am intrat în a doua repriză altfel. 

Nu suntem o echipă fricoasă, avem curaj, dar ne-a lipsit ceva, probabil încredea în noi. Trebuie să fim concentrați, hotărâți, să respectăm planul tactic și să nu mai pierdem”, a spus Ștefan Lefter. 

VIDEO cu rezumatul partidei

Etichete: astana , corvinul , conference league , stefan lefter


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

”U” Cluj nu se mai oprește! A fost golghetul campionatului sezonul trecut, acum a semnat în SuperLigă

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

15 minute ago

Cu el începe primul 11. Mutu a dezvăluit cine e fotbalistul-emblemă al lui Hagi și ce obiectiv are de fapt Farul

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

16 minute ago

Un fost jucător al FCSB-ului a dat verdictul, după ce Gigi Becali a plătit 2.500.000€ pentru Daniel Bîrligea

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

16 minute ago

La 10 ani distanță, Ciprian Tătărășanu a recunoscut: ”A fost un șoc. Doamne, cine-ar fi crezut?”

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

16 minute ago

Are zilele numărate la Real Madrid? Conducerea ”Galacticilor” ar fi luat o decizie surprinzătoare

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

16 minute ago

Căpitanul Barcelonei a surprins pe toată lumea, după ce greșit flagrant în înfrângerea din Champions League

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

3 ore ago