Zeljko Kopic a tras concluzia după Oțelul Galați – Dinamo 1-1: “Avem probleme!”

  • SuperLiga: Hermannstadt – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Petrolul, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Pentru moldoveni a marcat Frederic Maciel (minutul 22), în timp ce pentru ”Câinii Roșii” a înscris Astrit Selmani (minutul 18 – penalty).

Zeljko Kopic: “Noi avem probleme cu accidentările, de la pauzele echipelor naționale”

Zeljko Kopic, prezent la flash-interviu, a evidențiat că echipa sa a dat totul pe teren și este mulțumit de punctul obținut. Cu toate acestea, tehnicianul croat a explicat că mai mulți jucători s-au confruntat cu probleme medicale după întoarcerea de la echipele naționale.

“A fost bine, sunt mulțumit. Au dominat în prima repriză, am avut un pressing bun. Noi am marcat din penalty, dar nu am avut o posesie bună. Am început să controlăm mai mult în a doua repriză. Am oferit sanșa mai multor jucători tineri.

Ultima șansă a lui Caragea (n.r. Adrian Caragea) putea schimba soarta meciului, însă eu cred că este totuși un scor corect.

(n.r. Despre deciziile de arbitraj) Nu vorbesc despre deciziile arbitrilor. Este treaba lor, eu trebuie să le respect deciziile.

Noi avem probleme cu accidentările, de la pauzele echipelor naționale. Terenul nu este perfect, iar aceste microtraume sunt mai numeroase. Trebuie să trecem prin aceste momente dificile și să așteptăm momentul când vor fi refăcuți toți jucătorii.

Șansele să se accidenteze la nivel muscular sunt destul de mari. Cisse (n.r. Jonathan Cisse) a avut aceeași problemă. Sunt momente dificile.

Îmi place să joc un fotbal frumos, să ne creăm ocazii, dar fără atitudine nu poți face lucruri bune. Am văzut că Patriche și ceilalți jucători au dat maximum. Asta îmi doresc întotdeauna.

(n.r. Despre transferuri) Îl avem pe președintele Nicolescu (n.r. Andrei Nicolescu), avem departamentul nostru de scouting, nu o să vorbesc de transferuri. Ei știu ce vreau, ce profil de jucător. Vreau să aducem jucători care să merite tricoul lui Dinamo”, a declarat Zeljko Kopic, la flash-interviu.

Oțelul Galați – Dinamo 1-1

Partida din Moldova a început cum nu se poate mai bine pentru Dinamo. Concret, ”Câinii Roșii” au beneficiat de o lovitură de la 11 metri în minutul 15, după o gafă a portarului gălățean Iustin Popescu.

Goalkeeperul gazdelor a fost deposedat în careu de atacantul Astrit Selmani, iar portarul, în încercarea de a recupera balonul, l-a faultat pe vârful kosovar. Astfel, centralul a acordat lovitură de pedeapsă pentru Dinamo, după ce în prealabil a fost chemat să revadă faza la monitorul VAR. În cele din urmă, același Selmani a transformat lovitura de la 11 metri și a deschis scorul în minutul 18.

Însă, avantajul bucureștenilor a durat doar 5 minute, asta deoarece Maciel a marcat pentru 1-1, din câțiva metri, după ce în prealabil mingea a fost trimisă în bară cu capul de Juri Cisotti. Astfel, scorul primei reprize a fost 1-1.

În minutul 50, Alex Pop, atacantul celor de la Oțelul, a solicitat o lovitură de pedeapsă, după ce a susținut că a fost faultat în careul advers de Răzvan Patriche, însă arbitrul Viorel Flueran nu a acordat penalty pentru gazde. 

În cele din urmă, moldovenii ar fi putut beneficia de o lovitură de pedeapsă în minutul 59, când Cătălin Cîrjan a atins mingea cu mâna în propriul careu, dar același Flueran, de această dată chemat la monitorul VAR, a decis să nu acorde penalty pentru gazde după ce a revăzut faza.

Dinamo putea da lovitura în minutul 90, când Caragea a fost servit excelent în fața porții de Cristi Costin, care a avansat în flancul drept, dar tânărul jucător al ”Câinilor Roșii” nu a reușit să-l învingă din câțiva metri pe Iustin Popescu, care a avut o paradă de senzație. În cele din urmă, partida s-a încheiat cu scorul de 1-1. 

În urma acestui rezultat, Oțelul se află pe locul secund al clasamentului, cu 17 puncte acumulate după 9 meciuri. De partea cealaltă, Dinamo ocupă poziția a treia a ierarhiei, cu 16 puncte obținute după 10 meciuri.

VIDEO Rezumat Oțelul Galați – Dinamo, scor 1-1

Etichete: otelul dinamo , zeljko kopic


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Răzvan Marin, analizat ”la sânge” de presa din Italia după partida cu Empoli: ”Se chinuie”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Dorinel Munteanu, tiradă la interviu: s-a legat de Maftei, arbitri, “specialiști” și chiar și de fanii Oțelului!

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Andrei Nicolescu ”a explodat”, după ce Oțelul a cerut penalty la hențul lui Cătălin Cîrjan

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Declarația lui Selmani, după remiza cu Oțelul: “Ne-am amintit de partida din sezonul trecut, pierdută în ultimul minut”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Zeljko Kopic așteaptă întăriri la Dinamo după 1-1 cu Oțelul! Mesaj categoric despre transferuri

Nu sunt îngrijorat de accidentări, unii au probleme minore, alții au probleme din cauza echipelor… Read More

4 ore ago