Categories: Alte Sporturi

Xavi a ajuns de râsul internetului! Meme-urile apărute după ce și-a încălcat cuvântul și a rămas la Barcelona

  • SuperLiga: Hermannstadt – Petrolul, joi, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova – CFR, joi, 21:45, DGS 1

Vestea a surprins întreaga lume a fotbalului, deoarece din iarnă și până acum Xavi a anunțat aproape cu fiecare ocazie că decizia e finală și că nu poate fi întors din drum.  

Cele mai tari meme-uri apărute pe internet după ce Xavi și-a încălcat propriul cuvânt

Dacă în cazul jucătorilor e mai comun, se întâmplă rar ca un antrenor să își încalce propriul cuvânt și să se răzgândească, odată ce decizia plecării e anunțată public. 

Astfel, nu e de mirare că Xavi a devenit subiect de glume și ironii pe rețelele sociale, acolo unde iubitorii fotbalului și în special fanii lui Real Madrid l-au luat peste picior.

Galerie Foto

Cifrele lui Xavi la Barcelona

Xavi a preluat-o pe Barcelona în toamna lui 2021, după ce s-a despărțit de Al-Sadd. De atunci, a cucerit titlul și Super Cupa Spaniei. 

  • 136 de meciuri a adunat Xavi ca antrenor al Barcelonei
  • 85 de victorii, 23 de egaluri și 28 de înfrângeri este bilanțul Barcelonei cu Xavi pe bancă

Etichete: barcelona , xavi , glume , meme , memeuri


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Mircea Rednic, după ce UTA a rămas cu o singură victorie în 9 meciuri: ”Am exagerat!”

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

o oră ago

Marius Măldărășanu a spus că are un singur sentiment, după UTA – Hermannstadt 1-1

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

o oră ago

Rapid București – ‘U’ Cluj 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. ”Șepcile Roșii”, fără înfrângere în acest sezon

16.09.2024, 20:58 Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U… Read More

o oră ago

Parma – Udinese 2-3, ACUM, Digi Sport 2. Man și Mihăilă, câte un assist!

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

o oră ago

Cristi Balaj a vorbit despre absența lui Tachtsidis din partida cu FCSB

Champions League: Juventus - PSV, marți, 19:45, DGS 1 SuperLiga: Rapid - U Cluj, luni,… Read More

o oră ago

Parma – Udinese 2-1. Lucca a redus din diferență. Dennis Man și Valentin Mihăilă, câte o pasă de gol!

Parma: Chichizola – Coulibaly, Balogh, Circati, Del Prato – Cancellieri, Sohm – Man, Bernabe, Mihăilă… Read More

2 ore ago