Un star de la Barcelona anunță o grevă în fotbal! Motivul pentru care jucătorii sunt nemulțumiți

Un star de la Barcelona anunță o grevă în fotbal! Internaţionalul francez Jules Kounde, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de programul competiţiilor, pe care jucătorii îl consideră supraîncărcat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

El a reacţionat la comentariile lui Rodri, mijlocaşul lui Manchester City, dar și ale lui Carvajal, fundaș la Real Madrid, potrivit cărora ar fi posibilă o grevă a jucătorilor.

Un star de la Barcelona anunță o grevă în fotbal!

„Spunem asta de 3 sau 4 ani şi nimeni nu ne ascultă pe noi, jucătorii, care suntem principalii actori. Va veni un moment în care vom intra în grevă. Doar aşa vom fi auziţi”, a spus Kounde, notează news.ro.

Competiţii precum Liga Campionilor şi Cupa Mondială a Cluburilor şi-au schimbat formatul, ceea ce poate face ca jucătorii care participă la aceste competiţii să joace mai mult de şaizeci de meciuri într-un sezon.

„Vedem din ce în ce mai multe accidentări din cauza lipsei de odihnă”, spune Koundé, care crede că un sindicat al jucătorilor ar putea contribui la «un mesaj mai puternic».

Simina PREDA

Recent Posts

Momentul mult așteptat de fanii FCSB-ului: Tătărușanu, înapoi în Ghencea! Cine l-a urmărit din tribune

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

23 de minute ago

Real Madrid – Espanyol 0-0, ACUM, pe Digi Sport 2. Arda Guler l-a înlocuit pe Vinicius!

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

23 de minute ago

Lecce – Parma 0-0, ACUM, la Digi Sport 3. Man și Mihăilă titulari!

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

23 de minute ago

”Fabulos!” Italienii și-au găsit cu greu cuvintele după ce l-au văzut pe Moldovan la lucru: ”A meritat toți banii”

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

23 de minute ago

Continuă dezastrul! Au schimbat antrenorul după 2-9 în UCL, dar au suferit încă un eșec rușinos

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

23 de minute ago

Omul cu banii de la FC Argeș, prima reacție după demiterea lui Nicolae Dică: ”Suntem blestemați, ca FCSB”

Fostul atacant a fost adus la cererea președintelui Dani Coman, dar rezultatele nu l-au ajutat… Read More

2 ore ago