Categories: Alte Sporturi

Ultima soluție propusă la CSA Steaua pentru promovarea în Liga 1: “A zis că se mai gândește”

Bumbescu a dat ultimele detalii cu privire la demersurile care se fac în privința dreptului de promovare în Liga 1 pentru sezonul viitor.

Se pare că o asociere cu Primăria Chiajna este luată în calcul, astfel cei de la CSA Steaua ar deveni precum sunt mult alte cluburi din Liga 1, finanțate de la Consiliul Local.

CSA Steaua, asociere cu Primăria Chiajna pentru promovarea în Liga 1?

“Domnul Ciucu s-a exprimat în felul acesta: ‘în momentul în care voi veți găsi o soluție, în secunda cinci voi semna’. Atunci s-a propus soluția cu primăria. A zis că se mai gândește. Și mai sunt câteva soluții cu care a venit Pițurcă, el, Tudorel.

Nu s-a oferit Primăria, a fost o idee. Eu am discutat cu primarul de la Chiajna și după a auzit primarul și mi-a zis că și asta e o variantă.

Domnul Ciucu poate va fi și în anii următori. Sunt idei. La celelalte variante vă poate răspunde Pițurcă. Au fost doar la stadiul de discuții. A fost și comandantul, toată conducerea Stelei, pe 7 mai. Nici eu nu știu prea bine.

Și Oprița era foarte dornic să antreneze o echipă cu drept de promovare și a semnat pe doi ani, este ceva acolo. Este adevărat. Avem și noi avocații noștri. Se ocupă și Florin Talpan. Vor fi câteva ședințe în club. Numai timpul le rezolvă.

E și problema alegerilor. Poate vine un stelist adevărat și ne ajută mai mult. Un stelist adevărat în conducere. Să se uite puțin în urmă la istoria oamenilor care au făcut ce au făcut pentru Steaua. Ar trebui să le dea de gândit”, a spus Adrian Bumbescu, conform Digi Sport.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Share
Published by
Simina PREDA

Recent Posts

Mihai Pintilii și Elias Charalambous au reacționat, după victoria clară a FCSB-ului din Supercupă

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

A venit “nota de plată”: 12 luni de suspendare pentru pariuri!

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Victor Pițurcă nu s-a ferit să spună ce crede despre Adrian Mutu: “Nu ești bărbat adevărat!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Ilie Dumitrescu s-a convins de Marius Ștefănescu după un singur meci la FCSB

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Florin Maxim a numit jucătorul FCSB-ului care a ”turnat plumb în ghete” Corvinului, în Supercupa României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

6 minute ago

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago