Categories: Alte Sporturi

Total neașteptat! Câți spectatori au fost la meciul cu Scoția, jucat pe al 2-lea cel mai mare stadion din Germania

  • FOTBAL: CSM Focșani – CS Dinamo, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • MEDIA: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1

Partida a avut loc pe Allianz Arena, al doilea cel mai mare stadion din Germania, care găzduiește în principal meciurile lui Bayern. 

Galerie Foto

65.000 de spectatori din 70.000 posibili, la Germania – Scoția

Total neobișnuit este că tribunele nu au fost pline, în condițiile în care UEFA programează special primul meci al țării gazdă înainte de restul, pentru a crea interes cât mai mare la nivel local. 

Potrivit Flashscore, pe stadionul din Munchen au fost prezenți 65.052 de spectatori, în timp ce capacitatea maximă a stadionului la meciurile echipei naționale este de 70.000 de locuri. 

Astfel, se pare că turneul final n-a stârnit un interes la nivelul așteptat printre locuitorii Germaniei. La precedenta competiție organizată de această țară, Mondialul din 2006, a fost sold-out la meciul Germania – Costa Rica, disputat tot pe Allianz Arena. 

Citește și: 

Toate notele după Germania – Scoția 5-1

  • Germania: Neuer (6) – Kimmich (8), Rudiger (7), Tah (6), Mittelstadt (7) – Kroos (8), Andrich (5), Gundogan (7) – Musiala (9), Havertz (9), Wirtz (8)
  • Scoția: Gunn (4) – Ralston (4), Hendry (4), Porteous (2), Tierney (4),  Robertson (5) – McTominay (5), McGinn (3), McGregor (4), Christie (4) – Adams (3)
Clasamentul Grupei A după meciul inaugural de la EURO 2024 / Foto: Flashscore.ro

Etichete: scotia , spectatori , germania , asistenta , allianz arena


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Mihai Pintilii și Elias Charalambous au reacționat, după victoria clară a FCSB-ului din Supercupă

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

39 de minute ago

A venit “nota de plată”: 12 luni de suspendare pentru pariuri!

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

39 de minute ago

Victor Pițurcă nu s-a ferit să spună ce crede despre Adrian Mutu: “Nu ești bărbat adevărat!”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

39 de minute ago

Ilie Dumitrescu s-a convins de Marius Ștefănescu după un singur meci la FCSB

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

39 de minute ago

Florin Maxim a numit jucătorul FCSB-ului care a ”turnat plumb în ghete” Corvinului, în Supercupa României

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

39 de minute ago

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

4 ore ago