Categories: Alte Sporturi

Surpriză la Hamburg! Zverev, învins în finală după 3 ore și jumătate de joc

  • SuperLiga: Gloria Buzău – Sepsi, luni, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo-Petrolul, duminică, 22:00, DGS 1

Arthur Fils l-a învins pe Alexander Zverev în finala turneului ATP de la Hamburg

Alexander Zverev a fost principalul favorit al turneului din oraşul său natal, pe care l-a câştigat anul trecut.

Arthur Fils, în vârstă de 20 de ani, a cucerit al doilea titlu din cariera sa şi primul la un turneu de categoria ATP 500, notează AFP. Francezul, locul 28 mondial, a fost cap de serie numărul 5 la această competiţie dotată cu premii totale de 1.891.995 de euro.

Acest succes, obţinut în faţa celui care va merge la Paris pentru a-şi apăra titlul olimpic la simplu, îi va permite lui Fils, care a fost şi el selecţionat pentru JO din această vară, să intre în premieră în Top 20, în clasamentul care va fi anunţat luni, notează Agerpres.

Alexander Zverev, amendă de 200.000 de euro

Galerie Foto

În urmă cu o lună, procesul lui Alexander Zverev, acuzat că şi-a agresat fosta parteneră, a fost clasat de o instanţă din Berlin, după ce s-a ajuns la un acord ca germanul să plătească o amendă de 200.000 euro.

În mai 2020, o primă instanţă din Berlin a dictat o amendă de 450.000 de euro contra lui Zverev, care a fost acuzat de agresarea prietenei sale în mai 2020 în capitala germană, în urma unui scandal între cei doi.

Sportivul german a contestat decizia şi instanţa a precizat că prezumţia de vinovăţie rămâne validă până la un verdict final. Apelul lui Zverev a început să fie judecat pe 31 mai la Berlin.

Acordul privind plata a 200.000 de euro de către Zverev nu constituie însă o recunoaştere a vinovăţiei în ochii justiţiei.

Din această sumă, 150.000 de euro vor merge către visteria statului şi 50.000 de euro către o organizaţie de strângere de fonduri pentru acţiuni caritabile. Parchetul, apărarea şi fosta parteneră în calitate de coreclamant au acceptat această modalitate de încheiere a procesului. Potrivit instanţei, ambele părţi au dorit să rezolve conflictul pe cale paşnică.

Potrivit rechizitoriului, care se bazează pe declaraţiile fostei iubite Brenda Patea (FOTO în galeria de mai sus), Zverev ar fi împins-o la zid şi ar fi încercat să o sufoce pe holul apartamentului lor închiriat din Berlin, în timpul unei dispute din mai 2020.

Etichete: alexander zverev , atp hamburg , finala hamburg , arthur fils


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

CCA a anunțat arbitrul de la FCSB – Petrolul. “Piază rea” pentru “Găzari”

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

35 de minute ago

Oțelul Galați – Dinamo 1-1, ACUM, la Digi Sport 1. Moldovenii au egalat rapid

20.09.2024, 21:20 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul,… Read More

35 de minute ago

”Se poate bate Dinamo la titlu?” Răspunsul sincer al lui Giani Kiriță

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

35 de minute ago

Niță a luat 4 goluri, Stanciu a făcut spectacol! Ce a ieșit la meciul contra lui Toney, Mahrez și Firmino

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

35 de minute ago

Răzvan Marin, titular în Serie A, contra fostei sale echipe. Ce notă a primit fotbalistul român

SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

35 de minute ago

Bocciu, prima reacție după ce Peluza Nord a fost părăsită de ultrașii de la Original

"Bocciu", așa cum e cunoscut, a vorbit despre mutarea suporterilor din grupul Original, care au… Read More

2 ore ago