Selecţionerul Bulgariei ştie ce va face România la EUR0 2024: „Sunt absolut sigur”. Ce i-a sfătuit pe „tricolori”

Pentru noi, a fost un test folositor. Încercăm să luăm cât mai multe răspunsuri din aceste teste amicale, ne dau răspunsuri la jocul nostru, la ce trebuie să îmbunătăţim. Trebuie să le abordăm constructiv, să învăţăm din greşeli, să luăm lucrurile bune.

Şi astăzi am întâlnit un stadion plin, care ne-a susţinut, mai puţin la final, din păcate. La următorul meci, sper să avem un stadion şi mai plin, aşa am înţeles că va fi.

Oamenii care vin la stadion să ne susţină chiar şi când lucrurile nu merg bine, ne-am calificat împreună şi cred că bucuria pe care le-am adus-o este una foarte mare. Atunci când am suferit, am suferit ca o echipă şi vreau să cred că am suferit ca o ţară.

Este cel mai important turneu european, unde întâlneşti cele mai bune echipe din Europa. Nivelul va fi foarte ridicat şi sper să ajungem şi noi la acel nivel”, a declarat Radu Drăguşin, pentru AntenaSport.

Simina PREDA

Recent Posts

Cuvintele care l-au făcut pe Pușcaș să spună “Îmi fac bagajul și plec acasă”! Reacția lui Mircea Lucescu

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

2 ore ago

Sunt convinși: Ianis Hagi chemat înapoi la prima echipă, antrenorul lui Rangers dat afară!

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

2 ore ago

Gigi Becali și-a anunțat planul și i s-a spus direct: ”Sancțiune, pierdeți meciul!”. Replica dată

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

2 ore ago

Gigi Becali l-a auzit pe Victor Pițurcă în direct și a intervenit

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

2 ore ago

S-a săturat de echipa lui și e “înnebunit” să se întoarcă la Real Madrid

SuperLiga: Sepsi - FC Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, vineri,… Read More

2 ore ago