Categories: Alte Sporturi

Scene fără precedent: De Bruyne și-a trimis colegii la vestiare! Ce s-a întâmplat după Ucraina – Belgia

  • Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1

Astfel, “Diavolii Roșii” au încheiat grupa doar pe locul doi, ceea ce înseamnă că vor întâlni Franța în optimi. Rezultatul i-a nemulțumit la culme pe suporterii belgieni, care au oferit scene fără precedent după fluierul final.

Galerie Foto

Kevin De Bruyne și-a scos colegii de pe teren, după Ucraina – Belgia

Așa cum au scris cei de la Sporza, la meciul de la Stuttgart au fost aproximativ 10.000 de belgieni. După fluierul final, căpitanul Kevin De Bruyne s-a îndreptat alături de colegi spre zona conaționalilor, ca să le mulțumească pentru susținere. 

Moment în care belgienii din tribune au început să huiduie la unison! La ordinul lui De Bruyne, jucătorii au făcut imediat cale întoarsă, spre vestiare, iar huiduielile au început să se audă și mai tare. 

De Bruyne a fost oprit apoi pentru un flash-interviu pe teren, iar în momentul în care vocea sa a fost redată în boxele stadionului, au început din nou să se audă huiduieli. 

Clasamentul final al Grupei E de la EURO 2024

Etichete: suporteri , belgia , kevin de bruyne , ucraina – belgia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Rapid vrea să dea o lovitură pe piața transferurilor

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Promisiunea făcută de ”Tricolorul” care a fost titular în toate meciurile României de la EURO

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

Atmosfera de la Supercupa României! Cum arată tribunele stadionului din Ghencea

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

2 ore ago

„Este unic, a scris istorie!” Kylian Mbappe, cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo înainte de Portugalia – Franţa

Kylian Mbappe a folosit cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo, înainte de meciul Portugalia – Franţa,… Read More

4 ore ago