Categories: Alte Sporturi

S-au despărțit de 15 ani! Cum stau acum lucrurile între ”Prințul” Cristea și fosta sa iubită

  • Media: Fotbal Club, vineri, 20:00, DGS 1

  • Fotbal: AngliaIslanda, vineri, 21:40, DGS 2

Denisa Nechifor, despre relația din prezent cu Adrian Cristea

Galerie Foto

Deși nu mai formează un cuplu de mai bine de 15 ani, Denisa Nechifor și ”Prințul” Adrian Cristea se înțeleg excelent, iar echilibrul dintre cei doi ar fi dat de Rania, fiica celor doi.

Nu știu dacă suntem părinți model, dar suntem niște părinți normali. Eu am lăsat foarte mult de la mine de-a lungul timpului, când am avut și noi problemele noastre.

Mi-am dat seama că binele copilului meu, integrarea ei și psihicul ei sunt cele mai importante și trebuie să trecem peste anumite orgolii, situații personale care nu își mai au rostul în momentul în care doi oameni nu mai sunt împreună, nu avem mize, nu avem de împărțit lucruri, cred că și asta este foarte important.

Adi cooperează. Cooperăm foarte bine, ne înțelegem foarte bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că tatăl ei mă ascultă, pentru că eu consider că îmi dau tot sufletul pentru a-i face copilului viața frumoasă și bună. Cred că am avut și noroc, că dincolo de orice a fost, am ajuns la un numitor comun”, a spus Denis Nechifor, potrivit Wowbiz.

Cum s-a ales Adrian Cristea cu porecla de ”Prințul”

Lui Adrian Cristea nu îi displace apelativul ”Prințul”, pe care susține că l-a căpătat odată cu o relație pe care a avut-o în trecut.

Nu m-am autoproclamat eu Prințul. Am avut o relație cu o domnișoară, care familia ei avea legătură cu… Adică se ocupa de interesele familiei Sturdza în România și de aici presa, familia princiară, Prințul.

Dar e o poreclă frumoasă, până la urmă, față de alte porecle din fotbal. E chiar foarte frumoasă”, a spus Adrian Cristea, la podcastul Anamariei Prodan.

De-a lungul carierei, Adrian Cristea a jucat la Poli Iași, Dinamo, U Cluj, Petrolul, Standard Liege, FCSB și Concordia Chiajna. Fostul mijlocaș era considerat, la un moment dat, unul dintre cei mai talentați fotbaliști români, însă accidentările l-au făcut pe “Prinț” să aibă probleme în carieră.

  • 3,2 milioane de euro era cota de piață a lui Cristea în 2009, potrivit Transfermarkt

Etichete: adrian cristea , printul cristea , denisa nechifor


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

53 de minute ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

o oră ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

o oră ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

o oră ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

o oră ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

o oră ago