Categories: Alte Sporturi

”S-a încheiat un ciclu la AC Milan?” Stefano Pioli a reacționat după ce a pierdut titlul de campioană în fața lui Inter

  • SuperLiga: VoluntariFCU Craiova, marți, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: BotoșaniDinamo, marți, 19:30, DGS 1

Stefano Pioli (58 de ani) a fost numit antrenorul celor de la AC Milan, în octombrie 2019, iar după 5 ani de zile petrecuți la echipă, se preconizează că managerul italian va părăsi gruparea de pe ”San Siro”.

Stefano Pioli nu a dorit să faca niciun comentariu legat de faptul că sunt șanse mari, să se despartă de AC Milan, la vară

Antrenorul lui AC Milan a părut descumpănit după ce a pierdut din nou în fața lui Inter Milano. Este pentru a 6-a oară consecutiv când ”Diavolii” pierd în marele derby, cu rivalii de la Inter. Mai mult decât atât, Inter a câștigat titlul de campioană, chiar sub ochii lui Pioli, pe ”San Siro”.

A fost un derby echilibrat. Nu reproșez echipei mele (n.r. AC Milan) nimic. După meci mi-am consolat echipa în vestiar. Știu foarte bine de ce am pierdut meciul cu Inter. Nu sunt dezamăgit din punct de vedere tactic. În prima repriză Inter ne-a făcut rău pe contraatac, dar au fost niște situații bune și pentru noi de a marca.

Păcat că nu am înscris mai multe goluri.

Avantajul de puncte pe care le are în față Inter, poate fi analizat într-un anumit fel. Au pierdut doar un singur meci (n.r. în Serie A), dar concurează de trei sau patru ani, ca una dintre cele mai bune echipe din campionat.

Dacă diferența dintre Inter și celelalte echipe este atât de mare, înseamnă că sunt puternici. Și evident că trebuie să facem și noi pași pentru a redresa situația.

Cele două meciuri pe care le-am avut noi cu AS Roma (n.r. în Europa League) m-au dezamăgit. Am fost bine în teren și jucătorii erau în stare să realizeze un lucru mare, dar ne-au blocat bine romanii.

(n.r. ‘S-a încheiat un ciclu la AC Milan?’) Nu știu. Nu vreau să fac niciun comentariu despe viitor. Eu sunt bine. Echipa are loc de îmbunătățiri. Vom vedea ce se întâmplă“, a declarat Stefano Pioli, după meciul pierdut cu Inter, potrivit Gazzetta dello Sport.

Inter a depășit-o pe AC Milan la numărul de titluri câștigate

În urma succesului din ediția 2023/2024 din Serie A, Inter a surclasat-o pe marea rivală AC Milan, care are 19 titluri în palmares. 

De asemenea, este pentru prima oară în ultimii 35 de ani când Inter cucerește titlul la Milano. Până acum, ultimele titluri cucerite de Inter au venit fie în deplasări în Italie, fie grație jocului rezultatelor. 

  • În urma succesului, Inter a câștigat a șasea întâlnire directă cu AC Milan din ”Derby della Madonnina”.

Video cu rezumatul meciului AC Milan – Inter 1-2

Etichete: inter , ac milan , stefano pioli , inter campioană , pioli plecare milan , rezumat milan inter


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Florin Maxim vede partea pozitivă, după înfrângerea cu FCSB: ”Trebuie să învățăm din aceste meciuri”. Ce spune despre dreptul de promovare al echipei

Meciul din Ghencea, dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, a început promițător. Echipa din liga secundă… Read More

34 de minute ago

Dan Șucu vrea să îi ”sufle” un fotbalist lui CFR Cluj! Transferul surpriză pregătit de Rapid

William Baeten este unul din fotbaliștii care au impresionat de-a lungul timpului în Bănie, chiar… Read More

34 de minute ago

Daniel Popa știe că este pariul lui Gigi Becali, la FCSB: ”Mă bucur pentru asta”. Ce își propune atacantul

”Pariul lui Gigi Becali” a declarat că se aștepta la mai mult de la prima… Read More

34 de minute ago

Reveniri importante la FCSB pentru debutul în Champions League: ”Sunt de vineri la antrenamente”

Este vorba despre Târnovanu, Șut și Olaru, cei care la partida contra celor de la… Read More

34 de minute ago

Turcii au primit o lovitură serioasă înaintea sfertului Euro 2024 cu Olanda. Ce a decis UEFA

Astfel, autorul dublei care i-a dus pe turci pentru prima oară în sferturile unui Campionat… Read More

34 de minute ago